Oficialii FRF s-au hotărât: promovarea în Liga a III-a se joacă în dublă manşă


• meciurile vor avea loc în datele de 20 şi 27 iunie 2015

După mai multe ezitări, mai-marii Federaţiei Române de Fotbal au luat o decizie în ceea ce priveşte modul de disputare a jocurilor de baraj pentru promo­varea în Liga a III-a. Astfel, con­form unei informaţii de presă postată pe site-ul propriu al Fede­raţiei, s-a decis ca partidele de ba­raj să se dispute în dublă manşă, adică tur-retur, în datele de 20 şi 27 iunie 2015. Prin tra­gere la sorţi, cele 41 de campi­oane jude­ţene, plus cea a muni­ci­piului Bucu­reşti, îşi vor afla atât adversarii (tra­ge­rile urmând să aibă loc pe criterii geo­grafice), cât şi ordinea de dis­pu­tare a partidelor. Până acum, me­ciurile de baraj pentru promova­rea în Liga a III-a se disputau într-o singură manşă, pe teren neutru.
Reamintim că Vâlcea se află printre judeţele codaşe în ţară, cel puţin în ultimii patru ani, în ceea ce priveşte numărul echi­pe­lor promo­vate în eşalonul al treilea valoric. Ultima promovare a unei campi­oane judeţene a fost reuşită tocmai în vara anului 2011, la Craiova, atunci când Damila Măciuca a învins repre­zen­tanta judeţului Olt. Apoi, rând pe rând, Posada Peri­şani (2012), Hidroelectra Râmnicu Vâlcea (2013) şi Flacăra Horezu (2014) au ratat promovarea în Liga a III-a. Anul acesta, echipele care se vor lupta în play-off-ul pentru desemnarea campioanei judeţene sunt ca şi cunoscute deşi întrece­rile nu s-au încheiat. Din Seria Nord, Fla­căra Horezu este deja califi­cată de pe primul loc, în timp ce Stajarul Vlădeşti mai are ceva emoţii. În Seria Sud, formaţia CS Şirineasa este sigură de prezenţa în play-off, în timp ce, de aseme­nea, echipa FC Băbeni este aproa­pe calificată.