Ofertă școlară bogată pentru următorul an școlar


Miercuri dimineață, la Liceul Tehnologie Forestier s-a desfășurat Bursa ofertelor școlare – învățământ Liceal 2019. Unitățile școlare din județ și-au prezentat ofertele pentru noul an școlar 2019-2020, fiecare dispunând de un stand bine organizat și-n funcție de specialități. La eveniment au participat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, cei ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea, prefectul Florian Marin, viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Vețeleanu, directori ai liceelor, copii însoțiți de părinți.
Încântat de oferta bogată de școlarizare s-a arătat prefectul Florian Marin, cel care a acceptat să i se măsoare tensiunea arterială de elevele Liceului Sanitar „Antim Ivireanul”. „Vizitele la standurile unităților școlare prezente la bursă și discuțiile purtate atât cu reprezentanții acestora, cât și cu elevii prezenți au scos în evidență o bogată ofertă educațională și au oferit o posibilă explicație a rezultatelor deosebite obținute de către elevii colegiilor și liceelor vâlcene, la diferitele olimpiade și concursuri internaționale și naționale. Și pentru a încheia într-o notă pur pedagogică, le adresez felicitări tuturor celor implicați în această activitate și le ofer un simbolic dar binemeritat 10! La mulți ani tuturor dascălilor din județul nostru!”, a precizat prefectul Florian Marin. Felicitările vin și-n contextul în care, pe 5 iunie, a fost marcată și Ziua învățătorului. Mai trebuie spus că bursa ofertelor școlare a fost organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.