Odată cu montarea sistemelor de monitorizare video în Râmnicu Vâlcea, şansele infractorilor de-a scăpa sunt aproape nule!


Sistemele de monitorizare video montate în ultimii ani la Râmnicu Vâlcea au ajutat enorm Poliţia Locală şi comunitatea, creând un sentiment de siguranţă în rândul populaţiei, descurajând infracţionalitatea în jurul instituţiilor de învăţământ şi nu numai, scurtând timpul de reacţie al patrulelor, dar şi prin construirea unor materiale probatorii solide faţă de persoanele care au încălcat legea.

Primul sistem de supraveghere video, format din 38 de camere, a fost dat în folosinţă în februarie 2008 şi acoperă zonele cu risc criminogen sporit, stabilite în urma unei analize a Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea. Reţeaua de transport de date măsoară 13,5 km. Al doilea sistem funcţionează din august 2011, a fost achiziţionat cu finanţare europeană şi cuprinde 80 de camere rotative şi fixe. Cel de-al treilea funcţionează din 2013 şi este de ultimă generaţie: 10 camere rotative (6 montate deja), IP de tip PTZ, staţii noi de lucru, monitoare LCD, servere dedicate (unul inclusiv pentru backup), dispecerate moderne (la sediul Poliţiei Locale Rm. Vâlcea şi la stadion), capacitate de a scana retina, de a detecta şi reţine numerele de înmatriculare ale autovehiculelor (ANPR – Automatic Number Plate Recognition) şi nenumărate categorii de obiecte. Potrivit directorului Deaconu Alecu şi şefului Serviciului “Dispecerat, monitorizare, pază şi instruire”, insp. Marian Bulgaru, anul acesta, vor fi montate şi celelalte patru camere rotative cumpărate cu sprijinul Primăriei Râmnicului în 2012, locaţiile propuse fiind cartierele Petrişor, Ostroveni, Traian şi zona centrală (Calea lui Traian).

Reprezentanţii Poliţiei Locale Rm. Vâlcea cred că, în acel moment, şansele infractorilor de a scăpa vor fi aproape nule, oraşul nostru devenind poate chiar cel mai sigur din România. Cu ajutorul acestui sistem (124 de camere video), în anul 2013, au fost surprinse 3.210 fapte de natură contravenţională, iar echipajele Poliţiei Locale au putut interveni foarte prompt, aplicând măsuri preventive sau sancţiuni contravenţionale (480). Unul dintre cazurile de referinţă rezolvate pe baza imaginilor preluate de sistemul de supraveghere a Râmnicului a fost cel al violatorului în serie Vlădulescu Claudiu Celestin (40 de ani). Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2013, individul acostase 22 minore, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, în scările blocurilor în care locuiau. Cu unele a întreţinut relaţii sexuale, pe altele nu a reuşit să le violeze, fiind împiedicat de diferiţi factori. Pentru faptele comise, infractorul a fost condamnat la 16 ani închisoare cu executare.