Ocolul pământului în 120 de zile

O zi în Orașul Sfânt

Israelul, țară situată în sud-estul Mării Mediterane, are o suprafață de 22.000 kmp și o populație de 7.353.985 locuitori. Se învecinează la vest cu Marea Mediterană și Egiptul, la est cu Iordania și Siria, iar la nord cu Libanul, având „un pinten” înfipt în Golful Aqaba, Portul Eilat (Elat).

Situat la 26 km sud-sud vest de Tel Aviv, Portul Ashdod este cel mai mare și cel mai modern din Israel, aproape 60% din mărfurile țării tranzitând prin acesta, mai cu seamă cele din orașele Tel Aviv, Jerusalem și Ashquelon. Așezările omenești din jurul ariei Ashdod au început în vechiul Paleolitic. În secolul 12 î.Hr., filistenii au preluat Ashdodul, în timpul domniei lor orașul devenind o capitală înfloritoare, deosebit de prosperă. În 950 î.Hr., a fost distrus de către ocupația Faraonului Siamun. Puțin după aceea, fiind cucerit de Sargon al II-lea, orașul fiind distrus din nou, iar populația exilată. Primește o altă lovitură în anul 605 î.Hr., când este cucerit de Nabucodonosor, iar 66 de ani mai târziu este reabilitat de către persani și, mai apoi, recucerit de Alexandru Macedon.

În dimineața când se îngâna noaptea cu ziua am ancorat în portul Ashdod. L-am văzut în toată splendoarea sa, luminat din toate părțile, imagine ce mi-a reamintit de Las Vegas. La coborârea de pe vapor am fost așteptați de 24 de autocare pentru ne duce în Orașul Sfânt, Jerusalem. Eu am făcut parte din grupul nr. 10 și am urcat în autobusul cu acest număr. Ghidul nostru, Iail, ne-a întâmpinat cu prietenie. M-am apropiat de el și l-am întrebat: „Nu cumva vorbești românește?”, iar el mi-a răspuns prompt: „De ce nu, ce este rău în asta?” Luați aminte, dragi conaționali, care trăiți pe alte meleaguri decât cele ale României! Acest tânăr, născut în Haifa (numai tatăl său trăise în București!) se mândrea CĂ ȘTIE ROMÂNEȘTE. Într-adevăr, vorbea foarte bine, cum, de altfel, vorbea engleza, franceza și ebraica. Avea o goarnă, din care ne cânta foarte frumos și peste tot ne semnaliza cu ea, ca să știm unde-l găsim. La sfârșitul zilei de excursie m-a abordat și șoferul autobusului: „Și eu, domnule, vorbesc românește, deoarece sunt născut în Basarabia, la Soroca.”

În Ierusalim, Orașul Sfânt, pentru noi, toți creștinii, am făcut un tur de 11 ore. Era la început de aprilie… Dincolo de port am fost impresionați de verdele care se întinde ca un covor fermecat, pe care l-am întâlnit în mai multe locuri din Israel. Natura e vie, primăvara te întâmpină într-o superbă hlamidă de florar, cu atât mai mult cu cât veneam din deșerturile Emiratelor Arabe Unite, Sultanatului Oman, Egiptului și Iordaniei. Începând de pe malurile Mediteranei, continuând cu dealurile și înălțimile Israelului, totul era îmbrăcat în verdele naturii. Grâul era împârguit, urmând ca în două săptămâni să înceapă recoltarea lui; pomii fructiferi erau în floare, iar legumele, atât cele din sere, cât și cele din afara lor, erau deja la îndemâna doritorilor. Am văzut culturi întregi de cactuși, din care se distilează tequila; o mare cantitate merge la export. Am intrat în Ierusalim prin Jaffa, pe lângă Poarta Damasc, urmând drumul Sultanului Suleiman Am trecut pe lângă Poarta lui Irod și am ajuns pe Muntele Măslinilor, după aproape două ore de mers. De aici, priveam cetatea veche a Jerusalemului, printre cele două porți intrate deja în legendă: Poarta Sf. Ștefan, numită și Poarta Leilor, și Poarta de Aur (Golden Gate). De la înălțimea Muntelui Măslinilor se disting cele trei mari cartiere: Cartierul Creștin, Cartierul Armenesc (care, de fapt, este tot creștin, ba chiar ortodox) și Cartierul Evreiesc, cu o populație de religie ebraică. Peste toate domină Templul Domul de Piatră cu imensa lui cupolă aurită, alături de Staulele lui Solomon, Marea Moschee, Muzeul Islamic și Zidul Plângerii. Pe partea stângă a zidului cetății, intri prin Ha’Ophel Road, continui pe Ma’Alehashalom Road, spre Muntele Zion. Am coborât de pe Muntele Măslinilor, am ajuns în ”Grădina Ghetsimani”, unde se găsesc și astăzi șase măslini bătrâni, pe care nu-i pot îmbrățișa nici măcar doi-trei adulți cu brațele întinse; se spune că sunt chiar din vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Lângă aceștia se află și măslinul sădit în 4 ianuarie 1964 de către Papa Paul al VI-lea. Puternic impresionat am fost când am văzut mulțima de tineri, așezați pe jos, pe aleele Grădinii Ghetsimani, care se rugau, lecturau, cântau imnuri bisericești, între ei fiind studenți ai facultăților de teologie din toată lumea. Lângă grădină s-a construit ”Basilica Ghetsimani” sau Biserica Tuturor Popoarelor, în altarul căreia se află stânca de pe care s-a rugat Mântuitorul nostru înainte de a fi arestat. Un alt minunat obiectiv vizitat a fost ”Biserica Rusă” cu cele șapte cupole ale sale de aur, una dintre bijuteriile Ierusalimului. Vizita a continuat la poalele Muntelui Măslinilor, unde se găsește Mormântul Maicii Domnului din Ierusalim, aflat în Valea lui Iosafat, peste care s-a construit biserica sub formă de cruce, astăzi semi-îngropată. Se zice că aici a fost înmormântată Maica Domnului, pentru scurt timp. Ca să jungi la mormântul săpat în piatră, cobori aproape trei metri o serie de trepte din lespezi.

După ce am vizitat Muntele Măslinilor și Ghetsimani, am intrat în cetatea veche, prin Poarta Sf. Ștefan, urmând Drumul Crucii (Via Dolorosa), cu cele 14 opriri ale sale până sus la Golgota, unde se află Mormântul Sfânt, conform viziunii Împărătesei Elena a Bizanțului, mama Împăratului Constantin cel Mare. Aici, în Patriarhia Greco-Ortodoxă se află Mormântul Sfânt, dar și locurile legate de spălarea trupului Mântuitorului și ungerea Lui cu ulei și mirodenii de către mironosițe, ca și piatra cu care s-a acoperit intrarea în mormânt, piatră care, după trei zile, a fost dată la o parte, iar trupul Său nu a mai fost găsit înuntru. După ruga noastră la Mormântul Sfânt, am pornit pe jos, traversând Cartierul Creștin, și am intrat în Cartierul Armenesc, prin strada Patriarhiei Ortodoxe Armene, de lângă Poarta Jaffa. Aici se află și casa în care a fost luată Cina cea de Taină, precum și Muzeul Armenesc, Patriarhia Ortodoxă Coptică, Colegiul Coptic Sf. Dimian și Casa Calafas.

… Ne aflăm la Mormântul Regelui David, cel care a fortificat orașul, iar fiul său, Solomon, a ridicat primul templu, distrus de Nabucodonosor. Intrăm în curte, vizităm antecamera și mormântul, muzeul, statuia și Biserica Regelui David. Am ieșit pe Poarta Zion, de lângă muntele cu același nume, și am intrat pe următoarea poartă, Dung, spre Centrul Davidson și Zidul Plângerii. (În acest loc am filmat și fotografiat un lucru foarte interesant… Credincioșii de toate religiile, când ajung la acest zid și se roagă, pregătesc bilețele cu rugile către Dumnezeu, pentru cei dragi vii sau morți, aducîându-le diverse ofrande. Aceste bilețele se introduc adânc, printre crăpăturile și îmbinările pietrelor. De data aceasta însă, un copil de vreo trei-patru ani, care era ținut în brațe de tatăl lui, scotea dintre crăpăturile pietrelor bilețelele puse de credincioși și le arunca jos. Am crezut că este o joacă… Mai încolo, însă, câțiva oameni de ordine făceau același lucru, cu unelte specializate, aruncând și ei bilețelele jos, care, apoi, erau strânse în saci din plastic. În mai puțin de jumătate de oră, cât am stat acolo, zidul era curățat, bilețelele măturate și sacii de plastic umpluți. Eram nedumerit, dar ghidul mi-a replicat că este și normal să se întâmple aceast operație, din vreme în vreme, pentru a face loc altor și altor zedci de mii sau milioane de bilețele care se așează zilnic în aceste crăpături. Înainte de a fi îngropați sacii respectivi, se fac slujbe întru pomenire. )

Ne continăm vizita. Trecem prin Arcul Wilson, urcăm treptele în Piața Domului, vizităm Muzeul Islamic, Staulele lui Solomon și exteriorul Domului de piatră cu cupola de aur. Am ieșit din cetate prin Poarta de Aur, am luat autocarul și am plecat să servim masa în afara cetății, la marele complex Trei Măslini. În Portul Ashdod, la intrarea pe vapor, gazdele noastre de călătorie ne întâmpină cu o placă mare cu inscripția „Home Sweet Home” (Casă Dulce Casă). Într-adevăr, după o zi de excursie, istovitoare, dar admirabilă, ne îndreptăm spre cabine cu sentimentul că intrăm… în dulcea noastră casă.