Ocolul pământului în 120 de zile


Pompeiul s-a ridicat din cenușă

Herculaneum-GimnaziulCatastrofa a avut loc într-o dimi­nea­ță de august. Era în anul 79 î.Hr. Se spune că o explozie puternică s-a iscat dintr-odată pe vârful Muntelui Vezuviu. Un nor uriaș, cu săgeţi de foc, a întunecat cerul. Apoi, o ploaie de pietre amestecată cu o cenuşă fier­binte s-a abătut peste locuri și oameni, care nu mai contenea. Aerul s-a încins, transfor­mând viața în scrum. Un râu de lavă, la o temperatură de peste 2000 de grade, se scurgea spre poalele muntelui, distrugând totul în cale. Balaurul scăpase din iad!

Herculaneum_Terasa_MarcoPrima localitate lovită a fost mica staţiune balneară Hearculaneum, care a fost îngropată „de vie” sub un covor de lavă, gros de 35 picioare (măsura de pe atunci!), care s-a solidificat. Pompeiul avea, la vremea aceea, cca. 100.000 de locuitori şi se părea că va fi mai norocos, deoarece masa de lavă încinsă o apucase pe o  vale opusă. O chestiune de timp… Curând, grindina de cenuşă, roca vulcanică, bucăţi mari de piatră, lava şi gazul de sulf ucigător au cuprins oraşul ca într-un clește de foc, pătrunzând în fiecare colţişor şi ucigând tot ce era viu: oameni, ani­male, păsări, pomii, iarba, orice plantă, florile. Au scăpat cei care au mai reușit să fugă din calea prăpădului. Oraşul a fost complet acoperit de o pătură de cenuşă, groasă de câţiva metri. Numai după câteva zile, fumul şi cenuşa s-au mai risipit, iar soarele s-a ivit din bez­nă. Totul însă era mort în jur… Cum uitarea este un dar ceresc pentru care am putea fi recunoscatori, nu peste mult timp totul a devenit o amintire urâtă, deşi muriseră, sub lavă, mai bine de 2.000 de oameni la Pompei şi peste 3.000 la Herculaneum.

Pompei_Strad_principal_dezvelit_n_urma_spturilor_arheologicePompei_Cadavre_conservate_sub_cenua_vulcanic
Așadar, uitarea s-a lăsat adânc, iar împreună cu ea și amintirile…  Peste vreo 16 secole,  căutătorii de comori au fost cei care s-au gândit să scoată la iveală cele întâmplate în urmă cu veacuri. La Herculaneum a fost mult mai greu, deoarece stratul pietrificat era foarte gros, de aproape 12 m, însă Pompeiul fusese acoperit numai cu un strat de 2-3 m de cenuşă vulcanică, piatră ponce şi lapili. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, au fost ordonate săpături arheologice mai ample chiar de către rege, cu care ocazie au fost descoperite case cu fresce, nealterate, Situl_arheologic_Pompei__vedere_generalstatui din bronz şi din marmură şi chiar o piaţă ali­mentară în care se vindeau şi vinuri. Cea mai cutremurătoare şi şocantă descoperire a fost cea cu o  familie şi prietenii acesteia,  surprinși priveghiul unui mort; fulgerător, toți au murit alături de decedat. Teribila catastrofă s-a petrecuti  noaptea înspre dimi­neaţă, când  moartea a surprins oa­menii şi animale în cele mai diverse şi curioase ipostaze: dormind, făcându-şi necesităţile, făcând sex sau alte intimităţi etc. Cei care au reuşit să fugă au fost prinşi de norul de sulf ucigător nu departe de oraş. Erotismul, care a fost practicat, întreţinut şi chiar venerat din cele mai vechi timpuri, chiar şi la zei (şi, când spun asta, mă gândesc la zeul Priap sau la Satâr, de la greci). Bineînţeles, erotismul nu i-a ocolit nici pe cei din Pompei, care aveau case de toleranţă şi indicatoare stradale, numai că Biserica Catolică şi auto­rităţile au ţinut ascunse multă vreme unele descoperiri de acest gen. Un indicator stradal spre o casă de toleranţă din Pompei era reprezentat printr-un falus care arăta direcţia spre care Pompei_Marele_Portalsă mergi. În Casa del Fauno, se păstrează foarte bine conservat un satâr gol în timpul unor jocuri amoroase cu o menadă pe o gresie pictată şi glazurată,  reprezentat în culoarea roşie cu un falus în erecţie, de peste 50 m. Toate cele de mai sus reprezentau expresii artistice ale erotismului, din cultul lui Bachus. Cercetările arheologice arată că pe pereţii caselor din Pompei erau redate mai multe penisuri, care aveau menirea de „a te feri de deochi”. Au fost necesari peste 250 de ani de săpături aheologice pentru ca Pom­peiul să arate astăzi aşa cum a fost cu aproape 2.100 de ani în urmă, fiind dezvelite străzi, case, pieţe, temple, stadioane, fântâni, monumente, fresce, grâne, stupi de albine, oameni, animale, păsări conservate mai bine de 16 secole şi jumătate… Toate s-au aflat sub lava de granit şi  sub cenuşa vulcanică. Astăzi, Pompeiul, ca şi pasărea Phoenix, s-a ridicat din propria-i cenuşă. Goethe, vizitând Vezuviul, îl descrie ca „un vârf crescut din iad şi care merge în rai”. În prezent, Vezuviul şi Stromboli sunt monitorizați ştiinţific pentru a se prevedea eventualele lor erupţii. Este, oare, posibil?