Ocolul pământului în 120 de zile


Casa Luminii din Madeira

Arhipelagul Madeira, descoperit în 1419 de către navigatorul portughez Jao Conçalves Zarco Madeira, este localizat la 32° latitudine nordică și 17° longitudine vestică, fiind compus din insulele Madeira, Porto Santo, Desartas și Selvagens. Madeira este cea mai mare insulă din arhipelag. Ca și Arhipelagul Azore, aparține statului portughez. Aceste insule macaroneziene, cu un climat atlantic, sunt singurele locuri din lume unde supraviețuiesc până astăzi pădurile de Laur, un fel de fosile vii din era terțiară, care au existat, deci, cu 20 de milioane de ani în urmă, cu mult înainte de era glaciară, atunci când aceste păduri se întindeau pe mari suprafețe din sudul Europei și nordul Asiei. Insula Madeira, mai mult dintre toate celelalte din arhipelag, este acoperită de mari suprafețe de păduri de Laur, arbore pe care eu îl asemăn cu strămoșul frasinului de astăzi, lemn de esență tare, dar ușor de prelucrat.

muzeul_electricitateArhipelagul Madeira are o populație de circa 250.000 de locuitori și o suprafață de 783 kmp. Din aceasta, 200 kmp este acoperită de păduri de Laur, existând și o rezervație naturală de 150 kmp, declarată patrimoniu universal.

Capitala insulelor se află la Funchal, orașul cel mai mare, în care trăiește aproape jumătate din populația insulei. Capitala este legată de orașele Fayal și Santana, cât și de toate localitățile din insulă, cu drumuri principale de legătură foarte solid construite și bine întreținute, așa cum am constatat prin mai toate țările pe unde am umblat. Funchal a fost un important port și loc de oprire între Indii și Lumea Nouă. Populația de baștină –lusitanii, din Celtiberieni – a fost stăpânită de romani până în secolul al II-lea d.Hr., apoi de vizigoți și de mauri. După terminarea primului război mondial (1914-1918) și încheierea păcii de la Trianon, urmează destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Ultimul împărat, Carlos I, abdică și împreună cu familia se retrage în Funchal, la Quinta do Monte. După șase luni, însă, împăratul se îmbolnăvește de pneumonie și moare, fiind înmormântat în Biserica Reîncarnării, într-o capelă special construită pentru el, numită Nossa Senhora do Monte.

Funchal este un oraș modern, cu cartiere rezidențiale, hoteluri, școli, universități, având două teleferice, care leagă portul cu vârful Muntelui Quinta do Monte, Grădina Botanică, Grădina de Orhidee și Grădina de Lauri. Unul din obiectivele mele principale în această vizită a fost de a vizita Muzeul Electricității (Museu de Electricidade), cunoscut sub numele Casa Luminii (Casa da Luz), unde descoperi trecutul, dar și viitorul arhipelagului. Aici este amenajată o expoziție pe o suprafață de 2000 mp, într-o arhitectură modernă, unde sunt expuse mașini, diverse modele, ecrane luminoase, echipament audiovizual și documente scrise, precum și activități de divertisment, care fac mai ușoară învățarea electricității, în special pentru copii, studenți, publicul larg, dar există și un centru de documentare pentru informarea specialiștilor despre producerea, transportul și distribuția energiei electrice.

Acest muzeu se află în clădirea în care a existat prima Centrală electrică pe aburi, inaugurată în 19 iunie 1897. A fost construită de Compania de Energie Electrică Madeira, societate privată, care a folosit mai întâi generatoare cu aburi, fiecare de câte 35 kW. În anul 1925, s-a construit o nouă clădire lângă cea existentă, în care au fost instalate șase grupuri electrogene, acționate de motoare Diesel, a câte 750 kW fiecare. În 1949, trece în posesia municipa­lității, la Serviciul de Electricitate al Municipiului, iar în 1974, avea trei grupuri de aproximativ 5 MW fiecare. Datorită râurilor montane, a cascadelor și a energiei hidraulice, pe insule se construiesc o serie de hidrocentrale. În anul 1989, Centrala Electrică Diesel a fost dezafectată, iar toată clădirea este atribuită Muzeului Electricității, care a fost inaugurat la 24 noiembrie 1997, cu ocazia centenarului primei centrale electrice din Funchal.

Am coborât cu telefericul de pe Muntele Quinta do Monte în stația din aval, care se găsește la câțiva zeci de metri de muzeu. Merg să-l vizitez în onoarea bunului meu prieten Ducu Munteanu, ca la întoarcerea în țară să-i povestesc ce sunt în stare să facă alții, iar noi, neputincioși, n-am reușit, în Cluj, să avem un muzeu al tehnicii. Din păcate, cu numai 10 minute înainte muzeul se închisese pentru pauza de prânz, între 12.30 -14.00, iar la ora 14.30 trebuia să fiu la autocarul care să ne ducea din oraș în port, pentru a ne îmbarca pe vapor. Cu părere de rău, nu mai puteam vizita muzeul. Dar tot venisem până aici… Așa că, mi-am zis: un om care a plecat la drum, trebuie neapărat să și ajungă acolo unde a pornit! Am început să mă învârt în ju­rul clădirii până am dat de un portar… Am intrat la el, m-am prezentat, l-am rugat măcar să fotografiez în curte câteva obiecte care se găseau instalate: un rotor Pelton, un transformator electric și un separator. Am dat, spre norocul meu, peste un om cu suflet mare. L-am numit de-atunci „prietenul meu din Funchal”. Văzând cât sunt de amărât că nu pot vizita muzeul, a telefonat unor persoane din conducere și, după 5 minute, m-a luat de mână și a intrat cu mine în spațiul de expoziție. A sculat din somn un muzeograf, care se odihnea în timpul liber al pauzei de masă, a făcut două cafele pentru el și pentru mine, după care am început vizita, cu care ocazie am făcut peste 50 de poze și un film de aproape o oră și jumătate.

motor_dieselLa loc de cinste, în muzeu, se găsește, un grup de motor Diesel, generator și excitator, de 800 kW, cu secțiuni și ferestre de vizitare, pentru ca studenții să vadă cât mai clar cum funcționează motorul Diesel și cum se transformă mișcarea de translație a pistoanelor într-o mișcare de rotație a arborelui cotit, care antrenează axul generatorului de energie electrică. Înăuntru se găsesc trei astfel de generatoare de puteri similare, dar nu lipseau nici șisturile bituminoase, care să ne amintească de mașinile cu aburi, primele, cele care au acționat generatoarele electrice.

transformatorTransformatoarele de înaltă tensiune, trifazate în stea triunghi, erau de asemenea secționate ca să vadă orice student de la electrotehnică cum este construit și cum funcționează.

Am continuat parcursul și am ajuns la izolatoarele de înaltă tensiune, mono și trifazate, cu terminalele cablurilor de înaltă tensiune și joncțiunea lor, atât în terminale, cât și pe parcursul transportului de energie electrică.

Urmează sectorul de întreruptoare monopolare, bipolare și tripolare pe perete, intenc și hebluri. Iată-ne la vitrina cu reostatele electrice, cu becuri electrice cu fasunguri de la cele mai mici mărimi până la E40 și sticlă colorată și la contoarele electrice, la fel monofazate și trifazate.

M-au impresionat dispeceratul și panoul de comandă și control, al unei uzine electrice vechi, dar și modul cum au fost prezentate realizările secolului al XIX-lea în domeniul electricității, începând cu anii 1819 – Hans Christian Oersted, 1820 – André Marie Ampére, 1821 – Michael Faraday, 1827 – George Simon Ohm, 1838 – Samuel Morse, 1860 – Antonio Pacinotti, 1869 – Zenobe Gramme, 1876 – Alexandre Graham Bell, 1879 – Thomas Alva Eddison, 1887 – Heinrich Hertz și 1895 – Guglielmo Marconi. Expozeul cu aparatura de măsură și control este de-a dreptul impresionant! Parcă arăta chiar mai bine decât aparatele din dotarea unor facultăți din România.

Pe un uriaș panou este expusă evoluția producerii energiei electrice; începând cu mașinile cu abur, așa cum a fost construită și această centrală electrică cu 114 ani în urmă, evoluând la motoare cu combustie internă Diesel, apoi hidrocentrale, eoliene, nucleare și solare, ajungându-se la câmpurile voltaice.

cladire_muzeuAm plecat convins că energia viitorului o vom lua tot de la soare, dovadă ultimele realizări în domeniu, câmpurile voltaice, favorizate fiind, bineînțeles, țările care au 360 de zile de soare pe an. Soarele, pe de o parte, le-a deșertificat, dar, pe de altă parte, le-a lăsat imense bogății subterane, precum petrolul, dar și această mare bogăție a viitorului: deșerturile, cât de curând, vor fi acoperite de întinse câmpuri voltaice, sursa importantă a energia în secolele ce urmează. Despre acest lucru am cugetat și când mă găseam în Emiratele Arabe Unite, care, după investițiile enorme în ultimii 40 de ani, ajungând la cel mai înalt standard de viață din lume, sunt în pericol ca rezervele de petrol să se termine până aproximativ în anul 2025… Numai că această bogăție a lor va fi înlocuită, prin noile realizări din tehnică, între care câmpurile voltaice.

La plecare, am mulțumit gazdelor pentru această vizită reușită, care, într-un gest de mare respect pentru oaspeți, mi-au dăruit o carte-monografie a muzeului și insigna cu sigla acestuia. Am plecat, totuși, cu regretul că n-am avut destul timp să văd totul pe îndelete, dar admirând din parcul alăturat clădirea muzeului cu vechiul său turn… În parcul orașului, de unda muzeul se vede într-o imagine panoramică, am făcut un scurt popas, întrebându-mă, totuși, mă întreb și astăzi când scriu aceste rânduri, dacă un străin venit în România ar putea fi tratat așa cum am fost eu la Funchal, în timp ce muzeul era închis și, în plus, nici vorbă să accepte plata biletului de intrare. De altfel, prețul de intrare în muzeu este simbolic, de numai 2€, ceea ce echivalează la ei cu costul unui bilet de autobus.