„Obiectivul UNPR este câştigarea Primăriei Râmnicului!”


• afirmă fostul primar Mircia Gutău, care spune, însă, că va respecta decizia de la „centru” dacă se va merge pe susţinerea candidatului PDL, Romeo Rădulescu

mazilu_gutau„Anunţul pe care vrem să îl facem este acela că domnul Mircia Gutău, pe care îl cunoaşteţi cu toţii, fostul primar al Râmnicului şi, sper eu, viitorul primar al municipiului, s-a înscris în for­maţiunea noastră politică. Sper să fa­cem o echipă bună, sper să avem cât mai multe realizări şi să fie într-un ceas bun”, a spus deputatul Dan Ma­zilu, preşedintele filialei Vâlcea a Uniu­nii Naţionale pentru Progresul Româ­niei. Această declaraţie a fost făcută vineri, 7 octombrie 2001, atunci când fos­tul primar Gutău a fost prezentat ofi­cial, la sediul UNPR, ca nou mem­bru al acestui partid. Trebuie spus că la conferinţa de presă prilejuită de pre­zentarea celei mai bune achiziţii a „progresiştilor” vâlceni a fost prezent şi Gheorghe Udubae, liderul municipal al acestei formaţiuni. „Am ales să intru în UNPR datorită faptului că sunt liber de contract, după cum ştiţi. Am dorit să in­tru într-un partid aparent mic, dar cu oa­meni mari şi a contat foarte mult pre­zenţa domnului Mazilu ca preşe­din­te al UNPR Vâlcea. Îl cunosc de foar­te mult timp, este un om de cali­tate, care îţi este prieten şi la greu, nu nu­mai când eşti în vârful piramidei. Un alt motiv pentru care am intrat în UNPR este că acesta este un partid apro­piat de PDL… Nu o să-mi reneg ni­cio­dată originea! Am fost 16 ani mem­­bru al Partidului Democrat, am foarte mulţi prieteni în PDL, pe care îi res­­pect, i-am respectat şi îi voi res­pec­ta în continuare. Să nu vă aşteptaţi de la mine să arunc cu gunoi asupra co­le­gilor cu care am muncit foarte mult timp, vreau doar să le dau o şansă mai ales celor care au spus că rolul meu nu a fost semnificativ în câştigarea ale­gerilor de către Partidul Democrat, să demonstreze ei singuri că pot câş­tiga şi pot realiza mai mult fără sprijinul meu. Nu vreau să fiu o povară pentru colegii mei din Partidul Democrat Libe­ral, iar eu, în noul partid, vreau să de­mons­trez că pot să mă ridic din nou şi pot să ajung din nou acolo unde am fost. Mă voi ocupa de organizaţie, voi în­cerca să fac ceea ce am făcut şi în ca­drul Partidului Democrat…. Voi face or­­ganizaţii pe cartiere, pe secţii de vo­tare, în aşa fel încât, în anul 2012, indi­fe­rent când vor fi alegerile, obiectivul pe care mi l-am propus să se poată rea­li­za. Indiferent că voi fi eu candi­da­tul UNPR-ului sau altcineva. Obiectivul pentru aceasta organizaţie este acela de a câştiga fotoliul de primar al muni­ci­piului Râmnicu Vâlcea”, a spus Mir­cea Gutău. În context, liderul Dan Ma­zilu a precizat că la următoarea şe­din­ţă a Biroului Permanent Judeţean al UNPR se va propune ca Mircia Gutău să primească funcţia de prim – vice­pre­şedinte al organizaţiei judeţene.

Sprijinul decisiv, în 2009, din partea PNL

udubae_mazilu_gutauUn subiect delicat al conferinţei de presă a UNPR a fost acela al activităţii din cadrul Primăriei Râmnicului, unde se continuă – în mare parte – proiec­te­le iniţiate de Mircia Gutău. „Toate pro­iectele care se fac în municipiul Râmnicu Vâlcea au fost semnate în octombrie 2009, în biroul domnului ministru Murgeanu, în prezenţa mea, atunci când a fost o comisie interministerială. Vreau să vă mai spun un singur lucru, pe care nu l-am spus până acum: un merit extraordinar pentru aceste proiecte, pentru faptul că municipiul Râmnicu Vâlcea a fost desemnat pol de dezvoltare urbană, se datorează organizaţiei PNL din judeţul Vâlcea. La acea vreme era preşedinte domnul Frâncu… Chiar ţin minte că l-am rugat pe Constantin Monceanu să-l roage pe domnul Frâncu să facă demersurile necesare ca Râmnicul să poată fi declarat pol de dezvoltare urbană. Dacă vreţi, de aici a plecat acest succes al municipiului Râmnicu Vâlcea. Trebuie să dăm Ceza­rului ce-i al Cezarului”, a afirmat Mircia Gutău.

Nu este dezamăgit de Cosmin Constantinescu

Referindu-se la alegerea ca vice­primar a lui Cosmin Constantinescu, fostul primar Gutău a spus că îl con­sideră pe acesta un băiat de valoare, dar, din păcate, a fost rău îndemnat, rău sfătuit. „Din punctul meu de vede­re, i s-a stricat viitorul politic. Este un băiat prea tânăr ca să-l foloseşti, să-l asmuţi împotriva unor consilieri, chiar dacă îţi sunt adversari politici. Mă refer aici la Gigi Matei şi la alţi consilieri cu experienţă. Chiar dacă nu-i agreezi, chiar dacă nici ei nu stau foarte bine, dar, totuşi, au 11 ani de Consiliu Local. Nu m-a dezamăgit Cosmin Constan­ti­nes­cu, dar spun că eu n-aş fi procedat aşa cu el, nu l-aş fi folosit ca o să­geată, să lupte cu adversarii mei”, a încheiat Mircia Gutău.