Obiceiuri și tradiții de Duminica Tomii


Duminica Tomii, prima dumi­nică după Paşti este dedicată Apostolului Toma, în calendarul ortodox, şi sufletul morţilor, în Calendarul Popular. Este o săr­bătoare populară cu dată mo­bilă, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. În unele zone ale ţării, Duminica Tomii coincide cu Paștele Blajinilor (celebrat, de cea mai mare parte a României, în lunea de după Duminica Tomii). Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sor­bul Pământului. Ei sunt anun­ţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşi­tului sau la prepararea alimen­telor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici” şi „acolo” Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.
Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, îm­part pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în câmp, la iarbă verde. „Acolo”, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici”. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici”, prin venirea spiritelor mor­ţi­lor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau sepa­rate, oamenii „aici” şi Blajinii „acolo”, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici”.
Duminica Tomii ne revelează înțelesul celor trei cuvinte inspi­rate ale Sfântului Apostol Toma, “cel numit Geamănul”, din Sfânta Evanghelie de la Ioan: “Să mergem și noi și să murim împreună cu El”; “Doamne, nu știm unde Te duci și cum putem știi calea?” și: “Domnul meu și Dumnezeul meu”. Cel dintâi cuvânt, prilejuit de vestirea morții lui Lazăr, străbate întreaga Săptămâna a Patimilor, cel de-al doilea, rostit la Cina cea de Taină, Îl determină pe Mântui­torul Iisus Hristos să Se desco­pere pe Sine ca fiind “Calea, Adevărul și Viața”, iar cel de al treilea cuvânt încheie Săptă­mâna Luminată prin preafru­moasa mărturisire a dumnezeirii lui Hristos Cel înviat.