OASPETE DE SEAMĂ la aniversarea Arnotei


• ambasadorul Pakistanului și-a continuat vizita în județul nostru cu un moment la căpătâiul lui Matei Basarab
După cum vă informam și luni, E.S. Dr. Zafar Iqbal, ambasadorul Pakistanului, efectuează o vizită în județul Vâlcea, iar Costeștiul a fost prins în agenda diplomatului asiatic.
Marți, acesta și-a dedicat o bună parte a zilei comunei Costești unde a fost primit încă de la primele ore ale dimineții de către edilul social-democrat Toma Peștereanu. Un prim popas a fost Colecția de Artă Plastică, care a intrat în circuitul public prin donația efectuată de Alexandru Bălintescu în anul 1980 și cuprinde lucrări de pictură ale lui Gheorghe Tomaziu, Florin Niculiu, Horia Bernea, Marin Gherasim, Horia Damian etc. și lucrări de sculptură aparținând artistului Rodion Gheorghiță.
Următoarele destinații au fost mănăstirile Bistrița și Arnota, care, recent, și-a sărbătorit 385 ani de la atestarea istorică. Primarul Toma Peștereanu s-a declarat impresionat de modestia și simplitatea invitatului special: „Un om extrem de accesibil și abordabil, foarte plăcut și familiar din start cu toată lumea. Am văzut că i-a plăcut din start comuna noastră și a fost încântat de peisajele și istoria noastră. Sper să mai revină și la toamnă când ne-a promis că se va întoarce în Vâlcea împreună cu mai mulți conaționali de-ai săi”.