„Oamenii nu aveau imaginea completă a clasei pregătitoare”


grigorescu-8• susține Remus Grigorescu, inspector școlar adjunct
 

De ceva timp, grădinițele din Râmnicu Vâlcea sunt luate la pas de către reprezentanții Inspec­to­ratului Școlar Județean, scopul fiind acela de a dis­cu­ta cu părinții copiilor despre clasa pregătitoare. Ad­junc­tul IȘJ Vâlcea, Remus Grigorescu, s-a aflat, zilele trecute, la Grădinița cu Program Prelungit Nord 1, iar ieri, au urmat grădinițele nr. 6, nr. 3 și Dumbrava Minunată. „Am fost pe la mai multe grădinițe din Râmnic și am constatat că oamenii nu aveau imaginea completă a clasei pregătitoare; nu știau că aceasta este obligatorie din acest an școlar. De asemenea, nu cunoșteau condițiile, programul desfășurării cursurilor. O întrebare frecventă a vizat cadrul didactic, dacă acesta se va ocupa și-n următoarele patru clase primare de copii sau îi abandonează. Le-am spus părinților că un cadru didactic titular se va ocupa de copii până în clasa a IV-a. Legat de program, o parte prevede activități curriculare, iar restul, ce dorește copilul. Totodată, oamenii ne-au întrebat unde se vor organiza aceste clase. Ei bine, ciclu primar prevede clasa pregătitoare, clasa I, a II-a, a III-a și a IV-a sau, ciclul primar, ciclul gimnazial se fac în școli”, a declarat Remus Grigorescu, pentru „Curierul de Vâlcea”.

Majoritatea directorilor care și-au prezentat oferta educațională au organizat clasa pregătitoare la parterul unității, pentru ca micuții să aibă grupurile sanitare pe același palier. Cât despre înscrieri, deocamdată se lucrează la metodologie.