O vâlceancă, inventatorul numărul unu în lume!


• cercetătoarea de la ICSI are nu mai puțin de 14 invenții și cereri de brevete, în ultimii 10 ani

O veste care face furori zilele acestea în mediul științific din România are strict legătură cu județul nostru. Dr. Elena David, cercetătoare la Institutul Național de Criogenie și Tehnologii Izotopice – ICSI din Râmnicu Vâlcea, este considerată cel mai bun inventator din lume. Renumita cercetătoare a depus, doar în ultimul deceniu, 14 invenții și cereri de brevete. Asta face ca vâlceanca noastră să „ia fața” chiar și numeroșilor inventatori asiatici sau americani, locurile geografice care dau practic tonul mondial în materie de invenții.
Iar performanțele Elenei David sunt certificate atât de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică, dar, mai ales, de către reprezentanții unor saloane mondiale importante de inventică, precum cel de la Geneva. Printre ideile savantei de la ICSI, transpuse deja în invenții, se numără dispozitive pentru obținerea pe cale artificială a unui înlocuitor pentru gazul metan, cât și metode de creare a energiei din deșeuri. Totodată, Elena David este singurul cercetător din țara noastră care a obținut marele premiu din partea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, atât la Geneva – Elveția (în anul 2012), cât și la Bruxelles – Belgia (în anul 2014).
Nu putem decât să ne exprimăm recunoștința pentru reușitele cercetătoarei Elena David, care fac Vâlcea cunoscută la nivel mondial, dar și aprecierea pentru felul în care directorul general al ICSI, prof. dr. Ioan Ștefănescu, manageriază renumitul institut!