O selecție a evenimentelor cele mai importante ale Râmnicului din secolele XII-XVI


Motto: Încearcă să cunoşti mai bine Râmnicul, istoric, cultural şi economic, cu atât îl vei preţui şi iubi mai mult

 

1211-1225 – sub protecția cavalerilor teutoni, se stabilesc în zona Râmnicului, negustorii și meseriașii sași, dar și români de peste Carpați

1222 – prima mențiune documentară în legătură cu transporturile pe apa Oltului – cavalerii teutoni, așezați în Țara Bârsei aveau pe râu nu mai puțin de șase corăbii cu care transportau sarea de la Ocne și implicit se putea ca toți cei care făceau acest tranzit să popească și în oraș cu mărfurile lor.

1247 – Diploma Ioaniților ne ajută să aflăm despre voievozii Litovoi și Seneslau, precum și despre cnezii Ioan și Farcaș, ultimul chiar având reședința la Râmnic.

1388, 20 mai – Hinătești (Inătești) este menționat documentar când se vorbește de „Curtea la locul Hinăteștilor”, ca la 8 mai 1392 să apară în documente sub formă de sat cu hotar până la Troianu și până la apa Râmnicului. În hrisoavele lui Mircea cel Bătrân, orașul apare din această dată cu referire la mănăstirea Cozia: „Moara de la Râmnic pe care a dăruit-o Dan Voievod și via de dincolo dăruită de jupân Buda” în fața mai multor martori dintre care nu lipsea „Popa Kir Nicodim” „O moară și uliță la Râmnic” vor fi întărite aceleași mănăstiri la 1392. Actul în sine se referă la o danie mai veche făcută de Dan I.

1388-1389 – Râmnicul Vâlcii este menționat în documentele interne medievale prima dată sub numele de „Râbnik” (Documenta Romanie Historica, Țara Românească, I, 1247-1500, București, p.26-29).

1389, ianuarie 8 – Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia „Ulița de Râmnic pe Olt”. Ulița a fost un sat pe care nu-l mai știe nimeni în oraș care se suprapune cu ulița bisericii Sfântul Gheorghe.

1389, septembrie 4 – Mircea cel Bătrân menționează într-un act emis din această localitate „Această scrisoare a fost dată în orașul domniei mele de la Râmnic” unde se fac mai multe danii în fața mai multor martori dintre care nu lipsea „Popa Kir Nicodim” „O moară și o uliță la Râmnic”.

1392, ianuarie 8 – numele cetății este acum însoțit de determinativul „Vâlcea”, când mănăstirea Cozia primește de la domnie albinăritul „din județul Vâlcea”. Toponimul „Troianu”, așezat spre miazăzi, figurează ca nume de hotar „Până la Troian”, mai apare și în documentul din 10 ianuarie 1519: „Via de la Troian”, 1392, ianuarie 8.

1392 – un document care poartă semnătura lui Mircea cel Bătrân în care amintește de existența unor mori domnești la Râmnic.

1396 – o lucrare cartografică, denumită „Codex Latinus Parisianus” elaborată în preajma bătăliei de la Nicopole face referiri interesante cu privire la reprezentarea cartografică a Râmnicului Vâlcii.

Secolul XIV – hrisoavele prezintă Râmnicul ca un important centru economic, cultural și religios, o așezare unde își dădeau întâlnire negustorii autohtoni cu cei străini, veniți de la nord de Carpați și de la sud de Dunăre, dar mai ales cu numeroși țărani, locuitori ai satelor din văile numeroaselor râuri ale ținutului vâlcilor. Acesta este secolul în care se pare că pe lângă oraș, la Malul Alb, a existat o cetate medievală, unde s-a descoperit o coroană de cavaler occiden­tal în greutate de 146 grame de aur.

1415, august 7 – V.V. Radu Vodă întărește Mănăstirii Govora vinăriciul Râmnicului, care era de două butoaie de câte 100 vedre, circa 1.288 litri.

1421, iunie 19 – domnul Radu Prasnaglava (1421-1427) întărește mănăstirii Cozia „stăpânirea metohurilor de la Râmnic, cinci mori, 45 sălașe de țigani și satul Hinătești”.

1421 – în Râmnic, se aflau în funcțiune cinci mori, toate sub proprietatea mănăstirii Cozia.

1425, iunie 17 – Sfatul Orășenesc era format dintr-un județ (primar) și 12 pargări, care funcționa la Râmnic.

1439 – Vlad Dracul (1436 – 1442, 1443-1447) acordă negustorilor străini libertatea comerțului în Țara Românească, comercianții plătind vama excepțională la Râmnic.

1440, septembrie 16 – într-un act emis de cancelaria lui Vlad Dracul, prin care se vinde un loc de vie în Licura, apare ca vânzător și Ladislau prim meșter, ceea ce dovedește dezvoltarea meșteșugurilor în cetate.

1443, ianuarie 5 – Argeș – voievodul Basarab al II-lea (1442-1443) întărește mănăstirii Cozia „țiganii de pe ulița din Râmnic”.

1451, august 7 – Vladislav al II-lea (1447-1448), 1448- 1456) întărește daniile făcute Coziei „… țiganii de pe ulița de la Râmnic”

1575, iulie 15 – voievodul Basarab cel Bătrân întărește mănăstirii Cozia „ulița din Râmnic cu 300 sălașe de țigani… găletăritul din județul Vâlcea, vama de la Genune”

1476 – voievodul Vlad Țepeș (1456-1462) dă bilet de trecere negustorilor brașoveni pentru a circula în Țara Românească cu mărfuri, unde era trecut și orașul Râmnicului.

1478, ianuarie 9 – V.V. Basarab cel Tânăr (1477-1481; 1481-1482) fiul lui Basarab întărește Coziei „moara domnească din târgul Râmnic, pe Olt”.

1487, septembrie și 3 septembrie 1547 – sunt cunoscuți grămătici și dieci din Râmnic, scriitori de hrisoave în cancelaria domnească. Printre aceștia, se remarcau Stan și Oprea ca și logofeți de acte particulare, un Borcea și un Popa Dragomir.

1487, septembrie 5 – Vlad Călugăru (1482-1492) scrie un act domnesc la Râmnic, unde rămâne mai multe zile.

1488, aprilie 17 – V.V. Vlad Călugăru, întărește și el Coziei „Ulița de la Râmnic cu vinăriciul ce este domnesc”, 300 de sălașe țigănești și găietăritul în județul Vâlcea.

1496, august 1 – un hrisov domnesc emis de cancelaria domnitorului Radu cel Mare (1495-1508) în care se menționează cât vin produceau orășenii din Râmnic, arătând că vinariciul orașului era de „două butoaie de 100 vedre”.

1496-1508 – în timpul domniei lui Radu cel Mare se reorganizează, la Râmnic, o a doua episcopie a Țării Românești, moștenitoare a Episcopiei Râmnicului, Noului Severin.

1500 – o molimă invadează cetatea provocând interdicția de circulație a mărfurilor către Sibiu. Este consemnat și sfatul orășenesc cu județ și pârgari, sfat care folosește sigiliu propriu pe actele administrative proprii. Tot în acest an, sunt amintiți în documente spălătorii de aur de la Râmnic, pe apa Oltului.

1500-1545 – în oraș, activau oficial peste 70 de negustori care aveau relații comerciale cu negustorii sibieni și brașoveni.

1503 – cinci negustori râmniceni aduc de la Brașov, pe Valea Oltului, marfă în valoare de 267 florini.

1503-1504 – comerțul râmnicean se ridica la 7.843 florini, aproape 27,5 kg aur, ceea ce ne face să vedem din Râmnic o piață cu adevărat dezvoltată, cu o diversitate de mărfuri impresionantă. Tot între acești ani, numărul oficial al negustorilor atinge 28.

1503-1554 / negustorii locali au efectuat 530 de transporturi către Brașov, pentru un venit de 392.130 aspri.

1506, august 16 – este semnalat pentru prima dată sigiliul orașului Râmnic pe o scrisoare a lui „jupân Ștefan”, fiind socotit ca unul dintre cele mai vechi sigilii orășenești din toată Țara Românească. Acesta reprezenta „trei personaje cu capete aureolate, ținând fiecare în mână câte o cruce”.

1517, iulie 14 – este datat actul prin care sunt semnalați mai mulţi meșteșugari, astfel încât la Râmnic erau: morari, brutari, cismari, curelari, frânghieri, cojocari, tăbăcari, casapi (măcelari).

1517, septembrie 20 – este înființată pri­ma școală de grămătici a urbei care trebuia să pregătească viitoarele cadre ne­cesare scrisului în cancelariile bisericilor.

1517, octombrie 30 – într-un act emis de cancelaria domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) se menționează „Ulița lui Oprea”, aceasta fiind și prima mențiune documentară a unei străzi râmnicene.

1517 – Neagoe Basarab vine de mai multe ori în oraș, iar la 1 septembrie acordă logofătului Stancu o jumătate de moară pe Olt.

1529, ianuarie 2 – Radu de la Afumați (1522-1529) și fiul său Vlad sunt asasinați de către doi mari boieri, Neagoe Vornicul și Drăgan Postelnicul, chiar în bisericuța de pe Dealul Cetățuia.

1529, iulie 28 – Moise Voievod (1529-1530) dăruiește mănăstirii Ostrov două sute de vedre de vin din vinariciul Râmnicului.

1529 – 1532 – doi dintre negustorii locali încheie un contract cu Iacov Mihail și Tameș, din Brașov, angajându-se a le vin­de 40 de mărji de lână cu 81/2 florini marja.

1530-1531 – se efectuează 37 de transferuri de marfă în Brașov de către 19 negustori ai Râmnicului.

1535, decembrie 11 – într-un act emis de cancelaria domnitorului Radu Paisie (1535-1545) este menționat „Arhanghelul”, aflat la vestul orașului.

1539, ianuarie 8, Radu Paisie, fiul lui V.V. Radu întărește Coziei „Ulița din Râmnic și 300 de sălașe cu țigani”.

1543, mai 19 – Radu Paisie se află cu întregul Divan în oraș, unde rămâne până la 25 mai, ținându-și aici și scaunul de judecată. 

1544 – este scris la Râmnic un Tetraevanghel slav, copiat de Ivan mare vistiernic al orașului.

1547 – orașul are un scriitor de documente, pe nume Oprea din Râmnic.

1548 – în izvoarele cartografice, orașul este menționat, prima dată, pe harta „Nuova Tavola” a lui Jacopo Gastaldo sub numele de „Râmnik”.

1550 – Râmnicul apare sub un alt nume, „Redinitz” de această dată, pe harta lui Georg Reichersdorter denumită „Transylvania”.

1554-1557 – Râmnicul devine „scaun” al fostului județ Râmnic pe vremea voievodului Pătrașcu cel Bun (1554-1557). Acesta semnează ținerea târgului săptămânal chiar lângă zidurile cetății

1557 – în oraș ajunge domnitorul Pătrașcu cel Bun pentru a-și îngriji sănătatea, fiind recunoscut, chiar printr-o mențiune scrisă că e „un loc de odihnă, liniște și aer curat”, dar voievodul își găsește sfârșitul la 25 decembrie 1557.

1560 – pe harta lui Antonio Lafreri, denumită „Molodova et Valahia” orașul este plasat pe malul drept al Oltului sub numele de Rebnich.

1561 – pe harta lui Girolamo Ruscelli „Polonia et Hungaria, nuova tavola” cetatea apare botezată Râmnik.

1562 – Țara Românească este prezen­tată în „Loggia lui Raffael Sanzio”, Palatul Vaticanului, secretariatul de stat. Fresca realizată la dimensiunile 232×332 cm are și Râmnicul cuprins dar botezat Wurdu.

1580 – Crucea Mișeilor, cruce de hotar din secolul XVI, având săpat textul unui document din iunie 1580.

1581 – 180 de catolici, în 20 de case erau înregistrați oficial.

1584, ianuarie 8 – Petru Cercel (1583-1585) întărește Episcopiei Râmnicului „ocine la Bujoreni, la Ulița și la Copăcel”.

1587 – Mihai, Ban de Mehedinți, termină construcția bisericii Cuvioasa Paraschiva, începută de către tatăl său, Pătrașcu cel Bun.

1593 – are loc sfințirea bisericii Cuvioasa Paraschiva, de către episcopul Teofil I al Râmnicului.

1598 – o moară cu postav este înregistrată oficial în oraș.

1599, octombrie 26 – frații Buzești traversează cetatea împreună cu 6.000 de oșteni pentru a se uni cu armata lui Mihai Viteazul, la Șelimbăr.

Secolul XVI – unii din negustorii râmniceni dispuneau de un capital mare de prăvălii, printre aceștia se afla și un anume Oprea care stăpânea chiar o întreaga uliță, dar și Popa Frâncu, proprietar de o cârciumă.

În cataloagele vamale de la Brașov este estimat, la modul global, volumul comerțului cu Râmnicul: 

1503 – valoarea mărfii exportate în asprii 13.350, numărul negustorilor 5, numărul transporturilor 5;

1530 – 18.300 asprii, 22 negustori, 44 transporturi

1542 – 36.450 asprii, 29 negustori, 73 transporturi

1543 – 31.400 asprii, 33 negustori, 61 transporturi

1545 – 18.050 asprii, 27 negustori , 42 transporturi

1546 – 24.190 asprii, 28 negustori, 53 transporturi

1547 – 26.200 asprii, 34 negustori, 60 transporturi

1548 – 53.470 asprii, trei negustori, trei transporturi.

În a doua jumătate a secolului, apar menționate tot mai multe mori boierești, amplasate pe ambele maluri ale râului Râmnic, în satul Ulița cât și în Licura și Inătești de la Buda, Zăvoi până spre Podul Vinerii Mari.