O șansă pentru șomerii vâlceni! 24 aprilie – Bursa Generală a Locurilor de Muncă


Pe data de 24 aprilie, începând cu ora 9.00, AJOFM Vâlcea organizează bursa Generală a Locurilor de Muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui job. Evenimentul va avea loc la Rm. Vâlcea, la sediul CRFPA Vâlcea din strada Calea lui Traian, nr.98. Persoanele care au făcut parte din grupul ţintă al proiectului „O ŞANSĂ PENTRU FIECARE – FORMARE PROFESIONALĂ ŞI OCUPARE”, proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL Operaţional Sectorial dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni” şi implementat de AJOFM Vâlcea sunt invitate la Bursa generală pentru a-şi găsi un loc de muncă sau să se înscrie la un curs de formare profesională organizat de agenţie. De asemenea, vor fi amenajate puncte de informare cu privire la BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ ce va avea loc la data enunţată mai sus, în cadrul Agenţiilor Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Drăgăşani şi Horezu, precum şi la Punctele de Lucru Călimăneşti şi Berbeşti, pentru persoanele care locuiesc în altă localitate decât Rm. Vâlcea şi care nu pot face deplasarea la locaţia de desfăşurare a bursei.