„O să mintă guvernanţii şi-n privinţa impozitării pensiilor?”


Vladoiu_Aurel2• întreabă deputatul Aurel Vlădoiu, care cere o poziție oficială a PDL și a Guvernului

„Președintele PDL și premierul Ro­mâ­niei este cel care trebuie să răspundă clar: se intenționează sau nu impozitarea pensiilor? În loc de această poziție ofi­cială, avem o sumedenie de declarații ve­nite din partea altor politicieni din PDL, ca și cum Emil Boc ar fugi de un răspuns”, declară deputatul vâlcean, Aurel Vlădoiu. Teama parlamentarului PSD este că PDL își ascunde adevăratele intenții. „PDL nu și-a respectat niciuna dintre promisiunile de până acum. De exemplu, a anunțat că în 2011 vor reveni salariile la nivelul dinainte de tăieri, dar nu s-a întâmplat aşa, dimpotrivă! Acum, sunt șanse mici ca o revenire să aibă loc fie și în 2012. Guvernanţii au mai spus că pensiile nu vor mai fi înghețate. Există chiar o lege privind indexarea pensiilor în 2012 cu rata inflației + creștere de 50% din creș­terea salariului mediu. Acum, ni se spune că această lege nu va mai fi respectată. Toate aceste minciuni ale PDL ne fac să nu credem pozițiile exprimate de diverși membri de partid, cu mai multă sau mai puțină autoritate. Este nevoie de o poziție oficială a lui Boc. Altfel, sunt ținuți în tensiune milioane de pensionari români”, a mai spus deputatul Vlădoiu.