O parte dintre funcționarii din ministere dispar!


Premierul desemnat, Ludovic Orban, a afirmat vineri că o parte dintre funcţionarii din ministere nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii, menţionând că intenţia este de evaluare, „acolo unde e posibil”, a competenţelor celor care ocupă funcţii de conducere sau de execuţie, precum şi de organizare de concursuri transparente. „O parte dintre ei cu siguranţă nu îşi vor regăsi locul în cadrul noilor instituţii. Intenţia noastră este să facem şi o evaluare, acolo unde este posibil, a competenţei, a activităţii desfăşurate, a capacităţii de a ocupa funcţii de conducere sau funcţii de execuţie. De asemenea, vom organiza concursuri transparente care să fie obiective, cu comisii de concurs care să poată să analizeze efectiv calităţile, experienţa, capacitatea managerială a fiecărui candidat pentru funcţiile publice de conducere, care vor exista în structurile administrative”, a precizat Orban la sediul central al PNL, întrebat pe această temă. El a adăugat că studiază foarte atent politica detaşărilor angajaţilor publici, care este una care generează instabilitate. „Studiem foarte atent politica detaşărilor. S-a ajuns la o situaţie în care un procent semnificativ de angajaţi din sectorul public ocupă funcţii publice prin detaşare, nu mi se pare un lucru normal. În momentul în care un om este angajat într-o instituţie publică, sigur, trebuie să fie angajat prin concurs, dar trebuie să gireze toate activităţile care fac parte din fişa postului şi să nu mai existe această instabilitate generată de politica detaşărilor”, a mai afirmat Orban.
Premierul desemnat a mai precizat că intenţionează modificarea legislaţiei pentru a nu se mai permite ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării, în sensul obligativităţii de a se organiza un concurs cât mai rapid. „Intenţionăm modificarea legislaţiei astfel încât să nu mai permitem ocuparea funcţiilor publice de conducere prin politica delegării. Vom încerca să limităm durata permisă pentru o funcţie publică de conducere la maximum şase luni, până la ocuparea acestei poziţii prin concurs. Adică, obligativitatea de a organiza un concurs cât mai rapid, în maximum două săptămâni, şi la ocuparea poziţiei respective prin concurs”, a încheiat Orban.