O nouă licitaţie de achiziţionarea de autobuze pentru S.C. ETA


• pentru că RATB nu a respectat oferta tehnică cu care a câştigat licitaţia

Întrucât RATB nu şi-a respectat oferta tehnică cu care a câştigat licitaţia privind furnizarea către S.C. ETA Râmnicu Vâlcea a 20 de autobuze second-hand, Primăria municipiului nu-şi poate da girul pentru semnarea contractului de achiziţie. Decizia a fost luată în urma primirii, la sfârşitul săptămânii trecute, a unei adrese din partea firmei bucureştene prin care aceasta îşi menţine punctul de vedere în sensul furnizării autobuzelor uzate fără ca acestea să aibă Inspecţia Tehnică Periodică, deşi această condiţie era menţionată expres în Anexa 1 la Caietul de Sarcini pe baza căruia s-a derulat licitaţia. Trebuie precizat că adresa de la RATB a venit în ciuda vizitei viceprimarului Gheorghe Ioniţă, însoţit de specialişti, şi a discuţiilor purtate de acesta cu oficiali ai regiei din Capitală. Municipalitatea Râmnicului va face în continuare demersuri pentru organizarea unei noi proceduri în urma căreia să achiziţioneze alte autobuze, cu condiţii tehnice de calitate superioare celor oferite de RATB, necesare transportului urban de călători din oraş.