O nouă ediţie a concursului între asociaţii de proprietari: „Împreună pentru un oraş mai curat”


În următoarea şedinţă a Consiliului Local Municipal se va supune aprobării organizarea unei noi ediţii a concursului „Împreună pentru un oraş mai curat”, adresat asociaţiilor de proprietari. Perioada de desfăşurare a competiţiei este 30 martie – 9 aprilie, iar evaluarea asociaţiilor înscrise se va face în zilele de 10-12.04.2017. Scopul concursului este îmbunătăţirea aspectului urbanistic al municipiului şi este destinat tuturor asociaţiilor de proprietari din Râmnic care nu înregistrează restanţe mai vechi de 90 de zile către furnizorii de utilităţi.
Înscrierile în concurs se fac la Serviciul Relaţii Îndrumare Asociaţii de Proprietari, iar asociaţiile de proprietari participante vor fi departajate în funcţie de mai multe criterii cu ponderi diferite: aspectul spaţiului verde şi curăţenia în spaţiile aferente, aspectul faţadei, lucrările de reabilitare termică, întreţinerea terasei, subsolului, a căilor de acces în bloc, a casei scării şi a altor spaţii comune. La finalul evenimentului, asociaţiile de proprietari câştigătoare vor fi premiate cu diverse materiale şi echipamente de curăţenie şi întreţinere.