O echipă de la Fundaţia „Casa Cărţii” a fost prezentă în Italia


Aşa cum scriam într-un număr anterior al ziarului nostru, în perioada 24-25 februarie 2014, echipa de implementare a proiectului „Click to Career” (C2C) din cadrul Parteneriatului pentru învăţare – Grundtvig, Programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, coordonat de Fundaţia „Casa Cărţii” din Râmnicu Vâlcea, între 2013-2015, a participat la întâlnirea organizată de partenerii din Italia, Euroform RFS, la Cosenza.

Parteneriatul C2C cuprinde organizaţii din opt ţări: România, Italia, Cipru, Germania, Marea Britanie, Lituania, Croaţia şi Grecia şi se axează pe crearea unui suport informatic util în conceperea şi administrarea unei afa­ceri virtuale de tip „Consumer to Consumer”, de care vor beneficia persoanele aflate în im­pas din punct de vedere social sau material.

Activităţile s-au desfăşurat pe doua secţiuni. În prima parte a avut loc un workshop dedicat schimbului de experienţă în domeniul educaţiei adulţilor prin prezentări ţinute de fiecare organizaţie parteneră, iar în a doua parte s-a desfăşurat un training de iniţiere în utilizarea practică a platformei de e-learning Moodle, pe care urmează să fie încărcate cursurile gratuite oferite on-line celor interesaţi în deschiderea unei afaceri în mediul virtual. Programul a cuprins şi o vizită de studiu la un atelier de creare „hand made” a bijuteriilor din aur şi argint. Participanţii au avut prilejul de a vedea cum se fabrică mici obiecte din metale preţioase, utilizând aceleaşi tehnici şi dispozitive ca la finele secolului trecut. Partenerii italieni de la Euroform RFS vor oferi sprijin manufacturii care a găzduit vizita de studiu pentru promovarea şi comercializarea acestor produse on-line. 

Prin acest proiect, Fundaţia „Casa Cărţii” a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea urmăreşte să-şi diversifice serviciile şi să ofere membrilor comunităţii oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională. Grupul ţintă al proiectului „Click to Carrer” este format din: mici meşteşugari, artişti amatori, persoane înzestrate cu abilitaţi artistice şi de creaţie aflate în căutarea unor noi oportunităţi de afaceri. Prin iniţiativa sa, Fundaţia „Casa Cărţii” contribuie la crearea unui ghid util celor interesaţi de zona afacerilor on-line prin valorificarea cunoştinţelor, instrumentelor şi metodelor prezentate în cadrul schimburilor de experienţă între parteneri, pe parcursul celor doi ani de proiect.