22 martie 2020: Numărul vâlcenilor aflați în izolare la domiciliu a crescut la 753


În seara de 22 martie, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea transmis informarea actualizată cu privire la situația epidemiologică din județul nostru. Aceasta se prezintă astfel:
• 152 de persoane se află în carantină instituționalizată (asimptomatice);
• 753 de persoane se află în izolare la domiciliu, pentru un număr de 49 de persoane a expirat chiar pe 22 martie perioda de izolare, acestea fiind declarate clinic sănătoase;
• 14 persoane sunt internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență a căror stare de sănătate este stabilă.
În cursul zilei de 22 martie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a efectuat 26 de misiuni de transport în care au fost însoțite 26 de autovehicule și 30 de misiuni de verificare la domiciliu a unui număr de 764 de persoane aflate în autoizolare.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a mobilizat, pe 22 martie, 232 de polițiști care au acționat pentru verificarea respectării măsurii de autoizolare în 495 de locații, respectiv a unui număr de 1.137 de persoane, și au efectuat 13 însoțiri către centrele de carantină. Polițiștii vâlceni au sancționat cu avertisment și o unitate de alimentație publică care nu a respectat măsura suspendării activității.
De asemenea, DSP Vâlcea informează cetățenii că, începând din 22 martie, ora 22.00, intră în vigoare Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID -19.
• dr. Amelia PIȚIGA, purtător de cuvânt DSP Vâlcea