„Nu vreau să-mi stric demnitatea pentru haosul din țară”


• declară primarul Mihai Ionescu, dezamăgit de guvernanții ce bat la porțile oamenilor doar o dată la patru ani
Prezent la Instituția Prefectului Vâlcea, edilul comunei Cernișoara, Mihai Ionescu, s-a arătat dezamăgit de faptul că, de 30 de ani, niciun guvernant n-a călcat prin localitate, nu s-a interesat de soarta oamenilor din acea zonă.
„De 30 de ani, n-a călcat picior de guvernant. De ce distrug această relație cu comunitățile din mediul rural? E o ruptură totală. Nu avem cu cine vorbi, cui să-i spunem problemele locale. Am fost operat pe inimă; am lucrat cu sufletul, dar e greu fără sprijin. E o societate de mincinoși. Ei da, ne pot minți: vin odată la 4 ani. Cum să bați la poarta omului când nu l-ai ajutat cu nimic? Nu vreau să-mi stric demnitatea pentru haosul din țară”, a declarat primarul Mihai Ionescu.
Alesul local din Cernișoara l-a rugat pe prefectul Florian Marin să le transmită guvernanților să-și mai îndrepte privirile și către localnicii din mediul rural, mai ales că, în lipsa sprijinului lor, multe investiții importante pentru comunitate nu pot fi duse la bun sfârșit.