Nu sunt pierduți, dar DJST Vâlcea a anunțat că îi caută. Cine sunt acei sportivi?


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea au anunțat că invită structurile sportive de pe raza județului nostru să depună la sediul instituției din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24, rezultatele sportivilor înregistrate la puținele concursuri care au reușit să fie organizate în acest an 2020, unul foarte atipic pentru desfășurarea oricăror evenimente sociale! Conform informațiilor venite de la DJST Vâlcea, aceste rezultate sunt necesare pentru întocmirea clasamentului anual cu cei mai valoroși sportivi din județul nostru pe anul care urmează să se încheie.
Documentația depusă de către cluburi trebuie să conțină toate rezultatele obținute de către sportivii legitimați la fiecare club / asociație în parte (la nivel de cadeți, juniori I, juniori II, tineret și seniori), la Campionate Naționale (fără cele școlare), Balcanice, F.O.T.E., Europene și Mondiale. De asemenea, reprezentanții DJST Vâlcea au anunțat că vor ține cont și de activitatea sportivă a arbitrilor vâlceni și a veteranilor.
„Suntem conștienți că activitatea multora dintre dumneavoastră a fost întreruptă sau îngreunată din cauza pandemiei de COVID 19. Însă, vrem ca și anul acesta să continuăm să premiem efortul susținut al sportivilor și al antrenorilor, astfel recunoscând performanța chiar și în situații speciale. Vă mulțumim pentru efortul depus și vă așteptăm cu rezultatele muncii dumneavoastră!”, se arată în mesajul transmis de către Bogdan Marinescu, directorul DJST Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al DJST Vâlcea