Nu s-au înțeles și…hop cu securea în cap


La data de 13 marti, la ora 08.50, poliţiştii din Mateeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 44 de ani a lovit cu o secure, în  zona capului, un cetățean de 42 de ani. În baza sesizării poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că între cele două persoane a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia unul dintre aceştia a fost lovit. A fost solicitată o ambulanţă care l-a transportat  pe bărbat la Spitalul orăşenesc Horezu, stabilindu-se ca diagnostic TCC acut deschis, fiind transportat la Spitalul judeţean Vâlcea, pentru investigaţii suplimentare. În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Încadrarea juridică urmând a fi schimbată în funcţie de un diagnostic ulterior.