„Nu poți aștepta cu lunile la analize sau tomograf. Mori așteptând!”


• susține sindicalistul Ionel Vâncea, ridicând marea problemă la CAS

Membru în Consiliul Administrativ al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Ionel Vâncea, a ridicat, recent o problemă majoră ce macină mulți dintre vâlcenii prezenți pe culoarele spitalului. La ce se referă sindicalistul Cartel Alfa?
„Am ridicat, în Consiliul de Administrație al CAS Vâlcea, problema privind așteptarea oamenilor pentru analize sau consultații la tomograf și câte trei luni. Omul în trei luni poate deceda. Nu se poate așa ceva. Mi s-a spus că problema va fi rezolvată cât mai curând. Trebuie făcut ceva în acest sens și cât mai repede”, a declarat, pentru ziarul nostru, Ionel Vâncea.
Aceasta este, într-adevăr, o mare problemă. Omul care vine să afle ce e cu el este pus să aștepte și trei luni, lucru valabil și pentru consultațiile din ambulatoriu. Ori se pot întâmpla multe în această perioadă.