„Nu pensionarii sunt de vină că nu sunt bani și că sunt mulți”


• semnalează Gheorghe Dinescu, președinte UGPR, filiala Vâlcea

Nu de puține ori, președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, Gheorghe Dinescu, a atras atenția mai marilor de la centru de problemele cu care se confruntă vârstnicii. Redăm, mai jos, o ultimă adresă către UGPR, respectiv către Senatul României, adresă semnată de liderul pensionarilor vâlceni, Gheorghe Dinescu:
„Probabil cunoașteți ca și noi că situația pensionarilor devine din ce în ce mai grea. Pensia, pentru foarte mulți singurul lor venit, a devenit total nesatisfăcătoare. Celor mai mulți nu le ajunge nici măcar pentru procurarea hranei și medicamentelor. Mulți au ajuns la un stadiu de disperare. Sigur că dvs., ca și noi, cunoașteți toate aceste probleme. Vă amintim doar că noi ne întâlnim zilnic cu zeci și zeci de pensionari care ne spun că au ajuns într-o situație de disperare, cerându-ne să facem ceva, să intervenim pe lângă cei în drept, să se gândească și să facă ce trebuie pentru ușurarea cât de cât a situației vieții și a pensionarilor din sistemul public de pensii.
Noi constatăm starea grea în care trăiesc pensionarii și prin împrumuturile pe care le fac zilnic la CARP (Ex: CARP Râmnicu Vâlcea, CARP-ul care este cel mai mare din județul nostru și probabil printre cele mai mari din România, care numără peste 30.000 membri, toți aceștia fiind și membri ai UGPR, filiala județeană Vâlcea). S-a ajuns până acolo că zilnic se împrumută 50-100 de persoane, unele cu împrumuturi foarte mici, chiar sub 100 lei. Sigur că Guvernul actual, începând cu 01.01.2013, a luat unele măsuri în direcția la care ne referim. Măsurile respective sunt, însă, insuficiente. Dăm numai un singur exemplu: S-a mărit valoarea punctului de pensie cu 4% de la 1 ianuarie 2013, cu 3,75% de la 1 ianuarie 2014 și cu 5% de la 1 ianuarie 2015. Această valoare tot nu depășește cu mult 34% din salariul mediu brut pe economie. Noi am solicitat și solicităm ca valoarea punctului de pensie să fie minim 45% din salariul la care ne referim. Nu credem că cineva poate spune că această cerere este o «fantezie» ca de altfel și celelalte solicitări. Suntem conștienți că această solicitare este o necesitate obiectivă. De aceea spunem că este absolut necesar să se intervină inclusiv prin audiențe (întâlniri) cu cei în drept pentru rezolvarea următoarelor probleme:
1. Revenirea la calculul valorii punctului de pensie la minimum 45% din salariul mediu brut pe economie, salariul care stă la baza fundamentării bugetului social.
2. Indexarea pensiilor trimes­trial și nu anual.
3. Impozitarea numai a acelor pensii care depășesc valoarea a trei puncte de pensie. Impozitarea să se facă gradual începând de la 8% și până la 30%.
4. Acordarea celei de-a XIII-a pensii și acest lucru să se facă în două rate, de Paști și de Crăciun.
5. Acordarea lunar a unui bonus de 25% din pensia soțului decedat la pensia partenerului rămas în viață.
6. Creșterea numărului de bi­lete de tratament ce urmează să fie atribuite pensionarilor concomi­tent cu reducerea biletelor acordate gratuit unor categorii de cetățeni care nu posedă certificate de handicap.
7. Stimularea de către Guvern prin fonduri speciale, a construcției de cămine pentru bătrâni, conco­mitent cu participarea statului la cheltuielile ocazionate cu întreține­rea persoanelor cazate în cămine. Ne referim la acei pensionari cu pensii mai mici decât costul ce se efectuează cu întreținerea lunară. Diferența de la cât trebuie legal să se rețină din pensie până la suma reală a cheltuielilor să fie suportată de stat și în limita posibilităților de care dispun și de către aparținători.
8. Să se aplice Decizia 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care se referă la recalcularea pensiilor și în funcție de veniturile realizate prin munca în acord global. Instituțiile abilitate să fie obligate prin lege să rezolve această problemă cât mai urgent.
9. Consiliile județene, celelalte consilii locale să fie obligate să găsească soluții cu privire la aplicarea HG 927/2011.
10. Biletele de transport oferite pensionarilor și nefolosite de aceștia să fie convertite în tichete de hrană ori bani și să fie restituite sub această formă celor care le-au avut și nu le-au folosit.
11. Știți și dvs. domnule președinte ca și noi că întregul patrimoniu al fostei Uniuni Generale a Sindicatelor de până în 1989 a fost realizat în exclusivitate din cotizația membrilor de sindicat, adică a noastră, a foștilor salariați, care, în totalitate, au fost și membrii de sindicat. Ținând cont de această situație, vă rugăm să reinterveniți pentru elaborarea unui act normativ cu putere de lege prin care și nouă, asociațiilor de pensionari, să ne fie acordate drepturile de coproprietari și administratori ai patrimoniului la care ne-am referit.
12. Având în vedere că aproape în toate județele țării, în prezent, numărul pensionarilor se apropie de o treime din numărul total al popula­ției, ne întrebăm de ce ei n-au re­pre­­zentanți în Parlament, în Gu­vern, în Prefecturi, în Consilii Jude­țe­ne, municipale, orășenești, comunale.
Ba mai mult, nu au reprezentanți nici măcar în consiliile de administrație ale spitalelor. De ce? Față de această situație, propunem să fie elaborată o lege în care să se prevadă ca și pensionarii să aibă reprezentanți în instituțiile mai sus menționate. Considerăm că acest lucru nu este numai o necesitate, ci constituie și un act de dreptate socială. Sigur, mai sunt multe probleme care privesc viața pensionarilor care se referă la situația din sănătate (la spitale, la medici de familie), la integrarea în societate a persoanelor vârstnice pentru care, nu odată, atât noi cât și UGPR am sesizat organele repre­zen­tative ale statului român. Rezultatele se văd. De aceea, venim în fața dvs. pentru a le rea­minti guvernanților că nu pensio­narii sunt de vină, că nu sunt bani și că sunt mulți. Prin această solicitare ei nu cer ce nu li se cuvine”.