Nu e de glumă cu inspectorii DSVSA


• în două zile, aceștia au aplicat amenzi de peste 41.000 de lei

Ultimele zile ale săptămânii trecute s-au dovedit de foc pentru comercianții din județul nostru care desfășoară activități în domeniul desfacerii de produse alimentare și nealimentare. Asta pentru că inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în colaborare cu polițiștii, au desfășurat ample verificări în acest domeniu de comerț. Acțiunile au vizat locuri cu specific comercial din orașele Râmnicu Vâlcea (Complexul Dovali) și Băile Olănești, precum și din comuna Câineni. Principalele produse luate la puricat au fost cele alimentare (carne și legume-fructe), energetice și băuturile alcoolice.

Ce au descoperit inspectorii sanitari?

„Au fost constatate încălcări ale Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și a Ordonanței Guvernului nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Pentru aceste motive, polițiștii și reprezentanții DSVSA Vâlcea au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 41.750 de lei. De asemenea, aceștia au confiscat sume de bani și bunuri, în valoare de peste 2.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis pe această temă.