„Nu am înregistrat infracțiuni de mare violență”


• afirmă comisarul-şef Nicolae Sărdărescu • şeful poliţiştilor din zona Horezu a prezentat bilanţul activităţii din 2011

politieComisarul-şef Nicolae Sărdărescu a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, bilanţul activităţii secţiilor de poliţie din zona Horezu în anul 2011. Raportul comisarului Sărdărescu s-a bucurat de aprecieri din partea condu­cerii Inspectoratului Judeţean de Poli­ţie, chestorul Ion Stoica fiind impre­sio­nat de activitatea colegilor din zona Ho­rezu. „Pozitiv este faptul că, în pe­rio­ada de analiză, nu au fost înregis­trate infracțiuni de mare violență sau infracțiuni care prin complexitatea lor și a impactului social produs să tulbure grav liniștea și ordinea publică, indu­când în rândul populației o stare de temere. Rezultate pozitive au obținut îndeosebi Formațiunile de Poliție Ru­tieră, Investigații Criminale și Investi­ga­re a Fraudelor din cadrul Poliției oraşului Horezu, dar şi de la secțiile 7 şi 8. Activitatea de culegere a informa­ții­lor, cunoașterea populației și a feno­me­nului infracțional este încă defici­tară, motiv pentru care se înregis­trea­ză încă evenimente din cauza stărilor conflictuale existente și infracțiuni de furt, în special în zona caselor nelo­cuite sau locuite temporar”, a spus co­mi­sarul – şef Nicolae Sărdărescu. Tre­buie spus că pregătirea profesională și de specialitate reprezintă încă o vul­nerabilitate majoră pentru toți lucrătorii de poliție, care – asociată cu aspectele cuprinse în concluzia anterioară – in­fluențează negativ obiectivele ge­ne­rale, respectiv siguranța cetățeanului și a patrimoniului acestuia precum și în­­crederea populației în poliție. Din raportul lui Sărdărescu a reieşit că nu s-a reușit încă crearea unei echipe com­petitive, formată din toți lucrătorii de poliție indiferent de gradul, vârsta sau formațiunea în care lucrează în ca­drul celor trei secții de poliție rurală, lucru care duce de multe ori la o ac­țiu­ne neunitară în prevenirea, desco­pe­rirea și combaterea fenomenului infrac­țional.

Pe linie rutieră, cu toate că lunar s-au stabilit cu exactitate cauzele prin­cipale generatoare de accidente, con­clu­zia fiind aceea că majoritatea au fost comise în mediul rural datorită vi­tezei neadaptate la condițiile de drum, vitezei excesive, neacordării priorității de trecere la autovehicule și condu­cere imprudentă, lucrătorii de poliție din mediul rural nu s-au implicat în totalitate în prevenirea acestor eveni­mente.

Cauze care au influențat negativ activitatea poliţiştilor

politie1Conform spuselor comisarului – şef Nicolae Sărdărescu, o serie de cau­ze obiective au influenţat activi­ta­tea secţiilor de poliţie din zona Horezu. Acestea sunt: starea socială a majo­ri­tății locuitorilor; consumul de băuturi alcoolice în exces și nivelul scăzut din punct de vedere cultural; deficitul de personal (cinci funcții operative neo­cupate la Poliția Horezu, din care patru de ofițer și una de agent); insta­bilitatea din cauza mutărilor și fluc­tua­țiilor de personal; numărul redus și lip­sa de experiență a majorității lucră­to­rilor de poliție, în special la ofițerii și agen­ții de poliție rurală; carențele și lipsa unor măsuri ferme în cadrul legis­lativ care guvernează activitatea de po­liție. Au existat, însă, şi cauze su­biec­tive: gradul redus al pregătirii an­tiin­fracționale și victimizare al popu­lației; pregătirea profesională adaptată la situația reală și cazuistica întâlnită este deficitară la majoritatea lucrăto­rilor de poliție; necunoașterea popu­la­ției, a stărilor conflictuale intra și extra familiale dublată de neintervenția operativă și fermă atunci când situația o impune; neaplicarea cu fermitate a dis­pozițiilor legale, în special a pre­vederilor Legii nr. 61/1991 – R și OUG 195/2002, existând încă multe sanc­țiuni cu avertisment în raport cu cele care prevăd amendă;  neimplicarea în totalitate a ofițerilor din cadrul Poliției Horezu și lipsa de experiență a ofițe­rilor de poliție rurală în coordo­na­rea lucrătorilor de poliție aflați în subor­dinea lor, pentru cunoașterea fe­no­me­nului infracțional specific acti­vității lor și intervenția operativă în prevenirea, descoperirea și comba­te­rea acestuia; lipsa unui sistem electronic de monito­ri­zare, pe raza localităților din aron­dare, a traficului rutier, cât și a celui pietonal.

Măsuri ferme pentru 2012

Nicolae Sărdărescu a prezentat o serie de măsuri care ar trebuie să ducă la îmbunătăţirea activităţii poliţiş­ti­lor în 2012, plecând de la ideea că tre­buie consolidată – din punct de ve­dere logistic, cât și uman – noua con­cepție de organizare a poliției rurale în secții de poliție și monitorizarea per­manentă a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute. „Trebuie făcută, în primul rând, reorganizarea Secției 7 de Poliție Rurală Horezu, astfel încât localitățile Sinești și Alunu să intre în arondarea Poliției Berbești sau să ră­mână posturi independente tip I. Acest lucru este imperios necesar atât din cauza situației operative încărcate, a dis­punerii geografice (localitatea Ber­bești este interpusă între Secția 7 și localitățile Sinești și Alunu), cât și da­torită distanței mari de la sediul secției până la aceste localități. Voi insista pentru creșterea fermității în actul de comandă și netolerarea abaterilor atât din punct de vedere disciplinar, cât și din punct de vedere al rezultatelor pro­fe­sionale obținute. În acest sens, ofi­țe­rii din cadrul Poliției Horezu și șefii ce­lor trei secții de poliție rurală vor dis­pune lunar, în funcție de situația ope­ra­tivă, măsuri ferme pentru prevenirea infracționalității de toate genurile”, a conchis comisarul – şef Sărdărescu.