Noul sezon ar putea începe cu o singură serie


Deşi s-a discutat de mai mulţi ani despre necesitatea creării un singure serii la nivelul ligii secunde de fotbal, aşa cum se desfăşoară de altfel în cele mai multe dintre campionatele puternice ale Europei, oficialii Federaţiei Române de Fotbal s-au complăcut în situaţie, iar acum „dau din colţ în colţ” când văd că numărul echipelor, stabilit pe hârtie pentru fiecare serie, este departe de a deveni realitate. Dacă în urmă cu un deceniu, Liga a II-a s-a desfăşurat şi după un format cu trei serii, iar apoi, când a revenit la două serii, se strângeau 16, chiar 18 echipe pe serie, iată că acum această situaţie a devenit istorie. Oficialii FRF au prognozat pentru sezonul următor două serii cu câte 14 echipe la start. Însă, după cum decurg „ostilităţile” în această vară, dacă fiecare serie va ajunge să alinieze 10-12 echipe la start ar fi mare minune! Asta din cauza problemelor financiare apărute la cluburile din eşalonul al doilea românesc, dar şi a faptului că majoritatea lor este susţinută din bani publici.
O soluţie viabilă pentru revitalizarea ligii secunde, dar şi pentru creşterea interesului (atât pentru suporteri, cât şi pentru televiziuni) la acest eşalon ar fi reprezentată de constituirea unei singure serii. În acest sens, chiar Auraş Braşoveanu, preşedintele LPF2, a mărturisit recent că viitorul sezon al ligii secunde ar putea avea o singură serie. Numărul participantelor ar fi, evident, relativ mare pentru o singură serie. Totuşi, este puţin probabil ca acesta să depăşească 20-22 de cluburi, adică un număr aproape identic cu cel din seriile secunde de fotbal organizate în Spania, Italia, Anglia sau Germania.