„Noul Chivu” a semnat cu Damila


• Geo Mişu va evolua astăzi în tricoul „verzilor”, în meciul de prezentare organizat pe „Hidro”
 

Oficialii clubului Damila sunt aproape de a încheia senzaţionala campanie de „achi­ziţii” organizată în această pauză competi­ţională. Însă, până la punctul final, încă o mare speranţă a fotbalului românesc şi-a dat „autograful” pe un contract cu formaţia vâl­ceană. Este vorba despre tânărul Geo Mişu, fotbalist născut în Craiova, pe 19 septembrie 1994. Asemenea fostului internaţional român Cristian Chivu, cu care este adesea compa­rat de către cei care i-au admirat evoluţiile de pe teren, Geo Mişu evoluează pe posturile de mijlocaş central şi fundaş central. La cei numai 18 ani ai săi, despre ultimul venit în lotul Damilei se poate spune că are experienţă mai multă decât alţi fotbalişti care şi-au încheiat cariera. Geo Mişu a evoluat pentru Universitatea Craiova, iar din 2011 a ajuns la Dinamo Bucureşti. Convocat de mai multe ori la naţionalele de tineret ale României, tânărul apărător a dat „lovitura” în septembrie 2011, atunci când Victor Piţurcă i-a acordat suficientă încredere pentru a-l selecţiona în lotul primei reprezentative la meciul împotriva Franţei (încheiat cu scorul de 0-0, prilej cu care a fost inaugurat şi stadionul „Arena Naţională”).

Din păcate, o accidentare la ligamentele încrucişate ale genunchiului stâng, urmată de o recidivă, l-a silit pe Geo Mişu ca, pe parcursul anului 2012, să stea mai mult prin cabinetele medicale şi în programele speciale de recuperare decât pe terenul de fotbal. Însă tânărul este extrem de încrezător în forţele sale şi spune că pentru nimic în lume nu ar renunţa la visul său, acela de a juca fotbal, în pofida problemelor pe care le-a avut.

Munteanu: „I-am oferit o şansă într-un moment în care puţini mai credeau în el”

De aceeaşi părere sunt şi oficialii clubului Damila, care i-au acordat toată încrederea tânărului craiovean, convinşi că acesta are puterea de a trece peste obstacolele care i-au apărut în cale de la o vârstă atât de fragedă. Referitor la acest transfer, preşedin­tele clubului Damila, Lucian Mun­tea­nu, a de­cla­rat: „Geo Mişu este un imens ta­lent al fotba­lului românesc, un fost inter­naţional Under 17. Cunoscând prin ceea ce a trecut şi văzând ambiţia cu care el doreşte să revină în fotbalul mare, eu cred în relansarea carierei lui la Damila. Noi i-am oferit o şansă într-un moment în care puţini mai credeau în el. Mi-aş dori ca, peste câţiva ani, să se spu­nă despre Geo Mişu că a plecat în fotbalul mare de la FC Damila”.

Astăzi, cu începere de la ora 15.00, pe sta­dionul „Hidro” din nordul Râmnicului, va avea loc meciul de prezentare al lotului cu care Damila Măciuca va aborda returul campio­na­tu­lui din liga secundă. Adversarii „ver­zilor” pre­gă­tiţi de Claudiu Niculescu vor fi fotbalişti de la Hidroelectra.