Noua procedură pentru obţinerea certificatului de atestare fiscală


finante_sediu• Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, începând cu 1 iulie 2011, se  aplică o nouă procedură de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice şi fizice. De asemenea, cu aceeaşi dată, s-au modificat modelul şi conţinutul certificatului de atestare fiscală.

Certificatul de atestare fiscală este documentul care reflectă modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri datorate bugetului gene­ral consolidat al statului. Certificatul de atestare fiscală se eliberează la sol­i­citarea contribuabililor, la solicita­rea altor autorităţi publice sau din ofi­ciu, în situaţia în care se schimbă com­petenţa de administrare a crean­ţelor fiscale, ca urmare a schimbării do­miciliului fiscal sau a altor situaţii pre­văzute de lege. Eliberarea certifi­ca­tului de atestare fiscală la solici­ta­rea contribuabililor sau la solicitarea unor autorităţi publice se face pe bază de cerere/adresă de eliberare care se depune la organul fiscal competent. Cererea/adresa de eliberare a certifi­catului de atestare fiscală se depune la registratura organului fiscal com­pe­tent, se comunică prin poştă cu confir­mare de primire sau se poate trans­mite prin mijloace de transmitere la distanţă. În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal, respectiv unde îşi au domiciliul, potri­vit legii, sau adresa unde locuiesc efec­tiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu. În cererea de eli­be­rare a certificatului de atestare fiscală contri­bua­bilii persoane fizice care desfă­şoa­ră activităţi economice în mod inde­pen­dent sau exercită profesii libere tre­buie să menţioneze şi sediul acti­vităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.

Atenţie! Eliberarea certificatului de ates­tare fiscală este supusă taxelor extra­judiciare de timbru. Fac excepţie certi­ficatele de atestare fiscală elibe­rate la solicitarea autorităţilor publice sau din oficiu, de organul fiscal.

Pentru eliberarea certificatului de ates­tare fiscală organul fiscal com­pe­tent verifică: dosarul fiscal al con­tri­bua­bilului, fişa pentru evidenţa anali­tică pe plătitori a contribuabilului, exis­tenţa sumelor de restituit/rambursat pentru care nu au fost emise decizii de restituire/rambursare până la data depunerii cererii de eliberare a certi­fi­catului, precum şi existenţa deciziilor de rambursare sau a documentaţiei apro­bate pentru soluţionarea cererii de restituire pentru care nu au fost emi­se şi înregistrate în evidenţa fis­cală note de compensare/restituire. În situaţia în care organul fiscal constată că nu au fost depuse de către contri­buabil declaraţiile fiscale, termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data transmiterii înştiin­ţării şi data depunerii declaraţiilor fiscale sau data comunicării deciziei de impunere din oficiu.

Important! Certificatul de atestare fiscală cuprinde, obligatoriu, numărul de înregistrare, data eliberării, perioa­da de utilizare, numele şi prenumele şi semnătura conducătorului organului fiscal emitent.

Certificatul de atestare fiscală se întocmeşte în două exemplare originale, din care: un exemplar se comunică solicitantului sau noului organ fiscal competent; un exemplar se păstrează la organul fiscal emitent şi se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. În situaţia în care contribuabilul doreşte să obţină mai multe exemplare ale certificatului de atestare fiscală trebuie să menţioneze în cerere numărul de exemplare solici­tate. In acest caz, taxa extrajudiciară de timbru se plăteşte o singură dată, indiferent de numărul de exemplare solicitate. În cazul contribuabililor mari şi mijlocii care solicită eliberarea certi­ficatului de atestare fiscală prin mij­loa­ce electronice de transmitere la dis­tanţă, organul fiscal competent emite certificatul şi îl comunică contri­bua­bi­lului în aceeaşi modalitate. În acest caz, contribuabilul imprimă certificatul de atestare fiscală pe hârtie şi îl pre­zintă administraţiei finanţelor publice în a cărei rază teritorială acesta îşi are domiciliul fiscal, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul, prin semnarea de către conducătorul administraţiei finanţelor publice şi aplicarea ştampilei.

Baza legală: Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.014/2011 pentru modificarea Ordinului ministru­lui finanţelor publice nr. 752/2006 pri­vind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală pen­tru persoane juridice şi fizice, a cer­ti­ficatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora, publicat în Monitorul Oficial al Româ­niei, Partea I, nr. 396/06.06.2011.