„Noua guvernare a făcut multe promisiuni fără acoperire”


Bulacu-Romulus• declară Romulus Bulacu – vicepreşedintele democrat-liberal al Consiliului Judeţean

Am stat de vorbă, zilele trecute, cu Romulus Bulacu – vicepre­şe­dintele Consiliului Judeţean despre schimbarea de putere la nivel guvernamental. Ca membru al Par­ti­dului Democrat Liberal, Bulacu sus­ţine că nu crede că schimbarea din fruntea ţării va avea efecte ne­ga­tive asupra dezvoltării Vâlcii. „În judeţul nostru sunt nişte proiecte începute, există fonduri care s-au adus de la Guvern pentru diferite investiţii… Acestea trebuie să fie fina­lizate”, a declarat Romulus Bu­lacu. Pe de altă parte, reprezen­tantul PDL a spus că retragerea fondurilor pentru unele primării vâlcene de către Guvernul Ponta este o greşeală. „Banii alocaţi pen­tru 37 de primării urmau a fi folosiţi în interesul comunităţilor locale, pentru investiţii şi plata datoriilor.. Guvernul Ponta a făcut, deja, nişte promisiuni fără acoperire, iar acest lucru este cu atât mai grav cu cât se vor lua banii de la investiţii pen­tru achita­rea acestor «pomeni so­ciale». Toată lumea ştie că investi­ţiile în­seamnă locuri de muncă, în­seam­nă posibilitate de a plăti pensii şi salarii datorită creşterii numărului locurilor de muncă. Dezvoltarea României nu se poate face numai din promisiuni, iar salariile şi pen­siile nu se pot plăti din împrumuturi. Important este să avem o creştere economică durabilă, astfel încât să crească numărul locurilor de mun­că”, a conchis Romulus Bulacu.