Noi resurse de gaze descoperite în sudul județului


OMV Petrom a descoperit noi resurse de gaze în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, sonda, forată în proximitatea zăcământului Mamu, intrând în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi): „Sonda Mamu 4317 a fost forată în proximitatea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri şi a confirmat existenţa gazelor şi condensatului. Datorită proximităţii faţă de infrastructura existentă, sonda a intrat în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi)”, menţionează Agerpres și Bursa.ro
Investiţiile în foraj şi pentru conectarea sondei Mamu 4317 la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de euro: „Majoritatea zăcămintele de gaze din România au intrat în producţie cu zeci de ani în urmă, sunt mature, iar producţia lor este în declin. OMV Petrom continuă să investească în explorare şi activităţi de producţie pentru a limita acest declin şi pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie. În primele zece luni ale anului, ne-am intensificat investiţiile cu peste 40% faţă de perioada similară a anului trecut şi am forat 89 de sonde noi şi sidetrackuri. Acestea se adaugă celor 9 miliarde de euro deja investite în Upstream, în România, în perioada 2005-2017”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream pentru Bursa.ro.