Noi reguli pentru tahograf


cci_sediuComisia Europeană a propus revizuirea legislaţiei privind tahograful pentru a putea beneficia pe deplin de noile tehnologii, precum sistemele de localizare prin satelit, anunţă un comunicat al Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea. Acest demers va spori gradul de protecţie împotriva fraudei şi va reduce sarcina administrativă, ceea ce va aduce companiilor economii estimate la 515 milioane de euro pe an. Asigurarea respectării mai stricte a normelor privind timpul de conducere şi perioadele de repaus va duce la creşterea gradului de protecţie a conducătorilor auto şi a siguranţei pe şosele, garantând totodată o concurenţă loială.

„6 milioane de camioane şi autobuze din Europa sunt echipate cu tahografe pentru a permite verificarea respectării legislaţiei sociale privind transportul rutier de către şoferii profesionişti şi întreprinderile de transport. Tahograful digital a devenit obligatoriu pentru vehiculele noi în anul 2006, iar această propunere are ca scop actualizarea cadrului juridic care datează din 1985. Noul regulament va contribui la reducerea cazurilor de fraudă şi la diminuarea sarcinii administrative legate de utilizarea tahografului”, menţionează comunicatul de presă al Enterprise Europe Network.

În esenţă, propunerea aduce următoarele elemente noi: înregistrarea locaţiei prin intermediul sistemului de navigaţie prin satelit va permite înlocuirea sistemelor de înregistrare manuală cu sisteme automate (această măsură va permite întreprinderilor de transport şi şoferilor acestora să economisească anual 349 milioane de euro, va asigura o monitorizare mai bună şi va furniza informaţii importante pentru organizarea lanţului logistic); comun­icarea la distanţă, prin care eficienţa controalelor în trafic va fi îmbunătăţită, aceste controale putând să se con­centreze asupra vehiculelor susceptibile de încălcarea legislaţiei (şoferii care respectă legislaţia nu vor mai fi opriţi pentru controale atât de frecvent, sarcina administrativa putând fi redusă astfel cu 34,5 milioane de euro pe an); o interfaţă specifică pentru a permite integrarea în sistemele de transport inteligente, respectându-se totodată legislaţia aplicabilă privind protecţia datelor; stabilirea unor standarde mai ridicate pentru atelierele care se ocupa de instalarea şi calibrarea tahografelor va contribui la reducerea cazurilor de fraudă şi manipulare; fuzionarea permisului de conducere cu cardul conducătorului auto utilizat pentru tahograf (această măsură va contribui la reducerea sarcinii administrative a conducătorilor auto cu 100 de milioane de euro pe an, reducându-se de asemenea incidenţa cazurilor de utilizare frauduloasă a cardurilor de tahograf, care, în prezent, pot fi mult prea uşor transmise de la un şofer la altul); actualizarea continuă a specificaţiilor tehnice pentru tahografe pentru a garanta menţinerea unui nivel ridicat de securitate şi reducerea riscului de fraudă şi manipulare.

Propunerea va permite de asemenea statelor membre să acorde anumitor utilizatori, precum meşteşugarii, derogări de la obligaţia de a utiliza tahograful pentru deplasări pe distanţe uniform stabilite (o reducere a sarcinii administrative de 52,8 milioane de euro pe an), măsura propusa de Grupul la nivel înalt privind sarcina administrativă, constituit din părţi interesate independente.

Propunerea a fost înaintată Parlamentului European şi Consiliului în vederea adoptării. Ea este însoţită de o comunicare a Comisiei, în care sunt explicate modul în care nivelul de securitate va fi menţinut în timp, modul în care Comisia intenţionează să utilizeze standardele stabilite de Comitetul European de Standardizare (CEN) pentru anumite componente ale tahografului şi modalităţile avute în vedere de către Comisie pentru cooperarea cu ţările terţe la nivelul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU).