Noi măsuri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: VÂLCEA SE APROPIE DE «SCENARIUL ROȘU»!


Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat, pe 19 martie 2021, noi măsuri în vederea gestionării pandemiei de COVID-19 în județ, ca urmare a creșterii ratei de incidență cumulată a cazurilor de îmbolnăvire în ultimele 14 zile în anumite localități.
Astfel, potrivit Hotărârii CJSU nr. 14/2021, începând de luni, 22 martie, ora 0:00, în funcție de incidența înregistrată în fiecare localitate, autoritățile locale, operatorii economici și persoanele fizice și juridice din județ, vor pune în aplicare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 293/10.03.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Cele mai importante măsuri adoptate

Potrivit acesteia, instituțiile de spectacole și/sau concerte, cinematografele, restaurantele și cafenele din interiorul clădirilor, precum și operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc își vor organiza și desfășura activitatea după cum urmează:
1.Cinematografele și instituțiile de spectacole și/sau concerte vor putea funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori; fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și își vor suspenda activitatea cu publicul dacă rata de incidență este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
2.Restaurantele și cafenele situate în interiorul clădirilor vor organiza activitatea cu publicul la 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 06:00 – 22:00 în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, la 30% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 06:00 – 22:00 în localitățile în care incidența este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și își vor suspenda activitatea cu publicul în localitățile în care incidența este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceste măsuri se aplică și în cazul în restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, cu mențiunea că la depășirea ratei de 3/1.000 de locuitori, acestea vor putea fi deschise pentru persoanele cazate în aceste unități de cazare. Facem precizarea că, potrivit prevederilor H.G. nr. 293/2021, structurile de primire turistică din Voineasa pot primi turiști în limita a 70% din capacitatea maximă de cazare.
3.Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este organizată la 50% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile cu o rată a incidenței cumulate în ultimele 14 zile mai mică și egală cu 1,5/1.000 locuitori, la 30% din capacitatea spațiului în localitățile cu o rată a incidenței cumulate în ultimele 14 zile de peste 1,5/1.000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și se suspendă în localitățile cu incidență de peste 3/1.000 locuitori. În localitățile cu incidență de peste 3/1.000 de locuitori, își pot desfășura activitatea doar operatorii economici licențiați în acest domeniu, care comercializează bilete de timp LOTO, pariuri și lozuri.

Reguli și pentru comercianți

De asemenea, potrivit hotărârii CJSU Vâlcea, centrele și magazinele comerciale din județ au obligația să asigure pentru fiecare client o suprafață utilă neocupată de minim 4 metri pătrați și păstrarea distanței de protecție sanitară, iar administratorii/proprietarii acestor centre/magazine comerciale sunt obligați să se asigure de respectarea de către clienți a tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare.
Totodată, societățile comerciale și/sau instituțiile cu mai mult de 50 de angajați care nu pot să dispună organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă sunt obligate să stabilească un program de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.
Măsurile dispuse prin Hotărârea nr. 14/2021 a CJSU Vâlcea se vor aplica pe o perioadă de șapte zile.

11 localități se află în «scenariul roșu»!

La data de 19 martie 2021, în județul Vâlcea sunt 11 localități (Drăgoești, Perișani, Bunești, Râmnicu Vâlcea, Ionești, Bujoreni, Băile Govora, Călimănești, Horezu, Păușești-Măglași și Vlădești) care înregistrează rate de incidență mai mari de 3/1.000 de locuitori.
Sunt și 21 de localități (Lădești, Băile Olănești, Crețeni, Pietrari, Oteșani, Dănicei, Drăgășani, Olanu, Sălătrucel, Mihăești, Bărbătești, Cernișoara, Golești, Malaia, Păușești Otăsău, Băbeni, Prundeni, Milcoiu, Slătioara, Lăpușata și Sutești) în care rata de incidență cumulată este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori.
La nivelul zilei de sâmbătă, 20 martie 2021, rata de infectare în județul nostru crescuse până la 2,56 la mie. Reamintim că pragul la care un județ intră în «scenariul roșu» este de 3 la mie.
Material realizat cu sprijinul CJSU Vâlcea