Noi informații în cazul romilor care s-au încăierat: cinci persoane au fost reținute!


Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Aceste investigații au demarat ca urmare a evenimentelor din data de 28 iulie, săvârșite pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o parcare, respectiv în zona Spitalului de Obstetrică Ginecologie.
„Având în vedere probatoriul administrat, în cazul prezentat fiind implicate un număr mare de persoane, iar acțiunile săvârșindu-se în mai multe locuri, la data de 1 august organele de cercetare penală din cadrul Biroului Investigații Criminale Vâlcea au dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci persoane, toate din Râmnicu Vâlcea. Urmează ca în data de 2 august, acestea să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru dispunerea de măsuri în conformitate cu prevederile legale”, au informat polițiștii vâlceni.