Noi doze de vaccin antigripal alocate vâlcenilor


În urmă cu puțin timp, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a primit o nouă tranșă de vaccin antigripal, care a și fost distribuită medicilor de familie pentru imunizarea persoanelor cu risc. Au fost transmise județului Vâlcea 13.900 de doze de vaccin, după ce, inițial, adică în luna septembrie, mai fuseseră alocate alte 1.420 de doze. Potrivit declarației directorului DSP Vâlcea, dr. Lorena Mărgăritescu, județului Vâlcea îi vor mai fi alocate alte două tranșe de vaccin antigripal, respectiv 13.900 o dată și alte 12.500, în ultima parte.
În context, este de subliniat că, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, conducerea instituției a solicitat peste 58.000 de vaccinuri, însă va primi doar 70% din totalul celor necesare.