Niță face bilanțul vizitei în China de față cu sindicaliștii vâlceni


• ministrul Economiei le-a solicitat reprezentanților ALFA o întrevedere pentru această săptămână

Amânarea „sine die” a privatizării combinatului chimic OLTCHIM nu mai reprezintă un așa mare eșec pentru actuala guvernare.  6 iunie fusese anunțat drept un prag psihologic pentru închiderea dosarului privatizării deși, la startul lunii aprilie, în cadrul vizitei sale pe platformă, ministrul Economiei nu se arătase foarte stresat dacă nici acest moment nu va fi produs o vânzare a colosului chimic. Acum, după ce autori­tățile au ratat încă un termen de privati­zare, Constantin Niță vrea să le explice sindicaliștilor ce fel de planuri și, mai ales, ce fel de propuneri a reușit să contureze în cadrul recentei sale vizite în China. În fapt, Ministrul Economiei, Constantin Niţă, s-a întâlnit miercuri, 11 iunie, cu Ministrul Energiei din R.P. Chineză, Wu Xinxiong, la sediul Administraţiei Naţionale pentru Energie , cu Vicepreşedintele Industrial and Commercial Bank of China (ICBC), Hongli Zhang, și cu Preşedintele China Eximbank, Li Ruogu. Acesta a mai avut întâlniri cu reprezentanţii principalelor companii chineze interesate de dez­voltarea de proiecte, în domeniul energetic, pe piaţa din România: China Coal; International Engineering Company; China General Nuclear Power; China Gezhouba Group; China National Electric Engineering Co.; China Huadian.  Agenda discuțiilor a privit reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă; finalizarea investiţiei Unită­ţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearo­elec­trica Cernavodă fiind văzută de acoperire a deficitului de putere după 2020, atât din punct de vedere tehnico-economic şi al termenului de realizare, cât şi din perspectiva utilizării resurselor interne şi infrastructurii naţionale exis­tente, dezvoltate pe tipul de tehnologie CANDU; dezvoltarea unui grup energetic nou la Rovinari (Compania China Huadian Engineering a participat la procedura de selecţie a unui investitor şi a fost selectată pentru constituirea unei societăţi cu capital mixt de tip IPP (Independent Power Producer) pentru realizarea unui grup energetic de 500 MW la Rovinari, pe baza de lignit din Complexul Energetic Oltenia – acest grup energetic va reînnoi capacităţile de producţie din Sistemul Energetic Naţional, cu beneficii semnificative în zonă, în plan economic şi social prin crearea de locuri de muncă. Centrala de acumulare prin pompare Tarniţa – Lăpuşteşti. Așa după cum era de așteptat subiectul privatizării combinatului nu a reușit să ia prim-planul discuțiilor, fiind atins doar și numai tangențial.