Niculescu: „Avem nevoie de un rezultat bun la Târgu Mureş pentru a rămâne în plutonul fruntaş”


Înaintea partidei de sâmbătă, antrenorul de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu, afirmă despre disputa cu ardelenii că este una cu implicaţii importante în partea superioară a clasamentului, apreciind că un succes ar fi bine-venit în tabăra vâlceană, menţinând gruparea din Zăvoi pe primele locuri în clasament. De asemenea, Niculescu a mai declarat că o eventuală victorie pe terenul adversarilor de sâmbătă ar avea rolul de a-i descătuşa pe jucătorii vâlceni, ei nereuşind, până în acest moment al noului sezon, nici măcar o victorie în deplasare (din cele trei partide disputate pe terenuri străine, municipalii au remizat în două dintre acestea – cu Slatina şi Mioveni; şi au pierdut cu FC Universitatea Craiova).

„Urmează un meci în deplasare, cu o echipă bună, care şi-a schimbat antrenorul. Ştiu că va apărea din nou obsesia victoriei pe teren străin. O să vină şi victoria, victoriile în deplasare. Noi trebui să avem răbdare cu aceşti băieţi. Campionatul este lung, iar CSM este o echipă tânără şi din acest motiv e nevoie de multă răbdare. Să nu credeţi cumva că eu sau oricare dintre aceşti băieţi nu pregătim un meci pentru victorie. Ne interesează să câştigăm orice joc şi de fiecare dată intrăm în teren cu scopul de a obţine toate punctele. Unii dintre jucătorii mei, când nu respectă sarcinile pe care eu le trasez la antrenamente şi la meciurile oficiale, stau pe bancă. Fiecare are şi va avea şansa lui să joace. Nu cred că poate spune cineva că un jucător din lotul acesta nu a avut şansa lui de a juca. Însă, repet, avem nevoie de un rezultat bun în meciul de la Târgu Mureş, mai ales o victorie, pentru a rămâne între echipele plutonului fruntaş”, a mărturisit antrenorul de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea.


Sabău: „Ne aşteaptă un meci greu”


Dezamăgit de semieşecul cu FC Olt Slatina din partida disputată la mijlocul acestei săptămâni (scor 0-0), antrenorul de la ASA Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău a declarat că la echipa sa mai sunt multe lucruri de pus la punct, dar prioritar este derby-ul cu CSM Râmnicu Vâlcea: „Mai sunt multe lucruri de făcut şi de pus la punct la această echipă, dar eu deocamdată nu am alte soluţii decât să am răbdare şi să găsesc jucătorii care au motivaţie. Nu am timp să mă gândesc ce va mai fi până la iarnă, trebuie să mă gândesc la ceea ce am de făcut acum. Urmează meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, un adversar care pare mai bun decât FC Olt Slatina, dar asta nu înseamnă că, pentru noi, meciul va fi neapărat mai greu”.