Nicoleta Safta s-a aflat în lotul Oltchimului


După o perioadă de aproximativ două luni în care a evoluat sub formă de împrumut pentru Universitatea Jolidon Cluj, Nicoleta Safta a revenit în lotul campioanei României, club la care este legitimată. Chiar dacă a evoluat în puţine partide pentru gruparea ardeleană, tânărul pivot de numai 18 ani a câştigat o experienţă preţioasă, Nicoleta Safta având privilegiul de a-şi face debutul de la o vârstă fragedă în cea mai titrată întrecere a handbalului feminin european – Liga Campionilor. Mai mult, handbalista are posibilitatea de a „prinde” mai des lotul Oltchimului în această parte secundă a sezonului competiţional 2012/2013 (cel puţin în meciurile din campionatul intern), după ce, principala ei „rivală” pentru cea de-a treia opţiune a postului de pivot a fost, la rândul ei, împrumutată. Aşa cum se cunoaşte, Ekaterina Vetkova a plecat în această iarnă de la Oltchim, rusoaica urmând să evolueze până în vară pentru Astrakhan, o echipă din ţara sa natală.

Nicoleta Safta a făcut astăzi deplasarea la Galaţi, pentru meciul din campionat cu Danubius, însă tehnicienii Oltchimului au decis să se bazeze doar pe serviciile celor doi pivoţi cu mai multă experienţă: Oana Manea şi Ionela Stanca.