Nici 10% din proprietarii pădurilor n-au solicitat paza gratuită


Vâlcea stă foarte prost la capitolul paza fondului funciar! Și asta deși, conform noului ordin de ministru, paza este gratuită pentru proprietarii de păduri cu suprafața până-n 30 ha. Doar 2.500 de vâlceni s-au conformat HG nr. 864/2016 și au adus documentațiile necesare, documentații înregistrate la Direcția Silvică Vâlcea. Termenul limită a fost 31 ianuarie a.c.

Ce trebuia să conțină un dosar pentru paza gratuită?

Din cele 14.206 contracte înregistrate pentru prestări servicii cu Direcția Silvică, 2.500 s-au conformat și au depus și actele pentru paza gratuită a fondului forestier, vizate fiind, în total, 3.000 de hectare din totalul de 26.000 ha. Un astfel de dosar conținea: documentele de proprietate, cereri pentru fiecare coproprietar și copie după actele de identitate ale acestora și declarații că dețin suprafețe de pădure sub 30 hectare. Problema majoră are la bază actul de proprietate, mulți neavând încă actele care să ateste succesiunea.