Nevoile îi îndeamnă pe pensionari la împrumuturi


cozi pensionari• aproximativ 10 miliarde lei vechi au ajuns la membrii CARP Râmnicu Vâlcea

Tot mai mulți membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea trec pragul unității pentru a lua un împrumut. Fie că vorbim de bani pentru achitarea dărilor către stat, a facturilor la utilități sau pentru a-și procura medicamente, pensionarii găsesc în unitate un adevărat sprijin. Așa se face că, încă din primele zile ale lunii, la ghișeele CARP erau adevărate cozi. Potrivit datelor furnizate de președintele unității, Grigore Răban, de la înce­putul lunii și până-n prezent, s-au acordat 566 de împrumuturi în sumă totală de 992.367 lei. Pentru suma maximă ce poate fi acordată, adică 5.000 lei, s-au împrumutat cinci persoane, pentru 4.500 lei au fost șapte împrumuturi, pentru 4.000 lei – 12 împrumuturi. La polul opus, pentru valori până-n 500 lei, s-au înregistrat 42 de împrumuturi, respectiv unul de 150 lei, trei a câte 200 lei, nouă a câte 300 lei, opt a câte 400 lei și 14 a câte 500 lei. Menționăm că, la începutul săptămânii, mai mulți pensionari au solicitat bani pentru înmormântarea rudelor.

82 de membri noi-înscriși
Luna aceasta, la CARP Râmnicu Vâlcea, până-n prezent, s-au înscris 82 de noi-membri, s-au retras 58 și au decedat 46. În cazul moște­nitorilor celor decedați, conducerea CARP Râmnicu Vâlcea a acordat ajutoare financiare în valoare de 27.575 lei. S-au mai acordat: 13 ajutoare pentru procurarea de ochelari, în valoare de 639 lei, două ajutoare pentru tratament în stațiune și alte două pentru procurarea de aparate auditive.