Nemulțumiri și banderole cu tricolorul, în școli


Începând de astăzi, 26 februarie, la inițiativa Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, conducerea Sindicatului Personalului din Învățământul Preuniversitar Vâlcea, a decis ca membrii sindicatului să poarte banderole cu tricolorul pe braț. Totul vine ca urmare a nemulțumirilor, a faptul că, deși există soluții la problemele din sistem, ridicate de către sindicaliști, nu există și voință. Președintele sindicatului, prof. Florin Popa (foto), a participat, în ultima perioadă, la mai multe întâlniri cu ministrul Ecaterina Andronescu, cât și cu reprezentanți din Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor. Din păcate, nu se vrea cu adevărat.
Potrivit declarației liderului sindicaliștilor, Florin Popa, printre revendicări amintim: elaborarea pachetului legislativ al educației până la 31 martie 2019, majorarea costului standard per școlar/elev, stoparea restrângerilor de activitate în învățământul tehnologic, plata tuturor sumelor rezultate din sentințe judecătorești definitive, stoparea violenței în școli. Au fost trimise în școli principalele revendicări, sindicaliștii au luat act, iar liderii din unitățile de învățământ vor duce la bun sfârșit măsurile de mai sus.