Năpastele naturii continuă: Seceta, la rând


• ANM: se va înregistra secetă pedologică în mai multe regiuni din ţară
• meteorologii avertizează că pe suprafeţe extinse din Dobrogea şi izolat din Muntenia, Moldova, Crişana, Transilvania şi Oltenia se vor afla sub fenomenul de secetă pedologică, în perioada 29 iulie – 4 august
Potrivit specialiștilor, după ploile ultimilor zile, trebuie să ne pregătim de o scurtă dar foarte intensă perioadă de secetă. Mai precis, o săptămână de uscăciune botezată științific: secetă pedologică. Astfel, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în zonele afectate de seceta pedologică, evoluția fenologică la speciile prășitoare va fi încetinită, starea de vegetație a plantelor menținându-se medie și slabă. Cele mai mari probleme le vor întâmpina fermierii din Dobrogea, estul și sudul Munteniei sudul Moldovei, nord-vestul Crișanei, centrul Transilvaniei și al Olteniei, unde se va semnala fenomenul de secetă pedologică moderată și puternică.  Procesele de creştere şi dezvoltare la toate culturile agricole se vor desfăşura normal, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă în sol, iar în zonele afectate de seceta pedologică, evoluţia fenologică la speciile prăşitoare va fi încetinită, starea de vegetaţie a plantelor menţinându-se medie şi slabă. La grâul de toamnă înfiinţat în perioada optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare în majoritatea regiunilor agricole, iar culturile întârziate fenologic din jumătatea de nord a ţării se vor afla la maturitatea în ceară şi deplină (10-100%). Floarea-soarelui va parcurge înflorirea şi maturitatea în ceară (10-100%) pe aproape întreg teritoriul agricol, cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună, respectiv medie şi slabă pe terenurile afectate de seceta pedologică. Cultura de porumb va înregistra înfrunzirea (12-21 frunze), apariţia paniculului (80-100%), înflorirea şi mătăsirea (10-100%), precum şi maturitatea în lapte (10-90%), îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă pe suprafeţele agricole cu deficite de apă în sol. La sfecla de zahăr vor predomina dezvoltarea aparatului foliar, alungirea/îngroşarea axei hipocotile (60-100%), iar la cartoful pentru consum, creşterea lăstarilor laterali, formarea şi creşterea tuberculilor (90-100%), precum şi veştejirea vrejilor la soiurile de vară.  În plantaţiile pomicole se vor continua înfrunzirea, creşterea/coacerea rodului, dezvoltarea mugurelui terminal şi acumularea zaharurilor în fructe la soiurile de consum, precum şi recoltarea la cais, piersic, prun, măr, păr. În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa de vie va parcurge creşterea frunzelor, lăstarilor, iar soiurile extratimpurii şi timpurii de masă, creşterea boabelor. În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon se vor desfăşura pe ansamblu în bune condiţii. Recomandări de specialitate: Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la grâul de toamnă şi fructele de sezon; Efectuarea lucrărilor de întreţinere la speciile de câmp, pomii fructiferi şi viţa de vie (combaterea bolilor şi dăunătorilor, fertilizări, erbicidări, praşile manuale); Eliberarea terenurilor de resturile vegetale.