Muzeul
În ultimele zile ale anului ce marca sfârşitul mileniului al III-lea al erei noastre, răstimp de pace şi prosperitate, oamenii de pe întreg globul pământesc, de pe Lună, chiar şi cei aflaţi în misiune la bazele de pe Venus şi Marte, sărbătoreau, fiecare în felul lor, acest rar eveniment: începutul unui nou mileniu.
Aveau loc nenumărate spectacole populare, de o grandoare şi un fast nemaiîntâlnit, concerte, expoziţii, dezveliri de monumente, precum şi entuziasmante întreceri sportive dotate cu marea Cupă a Mileniului. Câteva expediţii cosmice cu un ţel îndepărtat şi periculos, alături de câteva experienţe ştiinţifice fundamentale, fuseseră dedicate Noului Timp.
Printre strălucitoarele manifestări amintite, inaugurarea, cu acceaşi ocazie, a unui muzeu de o factură deosebită, a trecut neobservată. deschiderea noului lăcaş de cultură nu a fost însoţită de o festivitate şi de o publicitate corespunzătoare mărimii şi importanţei sale, aşa cum era de aşteptat. Dimpotrivă, totul s-a desfăşurat într-un cvasianonimat de parcă s-ar fi dorit să nu se afle, deşi de faţă erau prezente personalităţi de seamă ale vieţii politice, ştiinţifice şi culturale.
Clădirile impunătoare, noi, albe, înconjurate de un larg spaţiu verde, fără pomi sau tufişuri, doar covorul de iarbă naturală, erau aşezate unele lângă altele, aranjarea lor netrădând din partea arhitectului o altă intenţie decât dispunerea ansamblului pe o suprafaţă cât mai restrânsă.
Ceea ce frapa la prima vedere erau gardul de sârmă ghimpată, înalt, de netrecut, ce înconjura grupul de construcţii, precum şi paza militară cu câini, numeroasă, bine înarmată, schimbată la intervale scurte.
Intrarea în muzeu fusese strict reglementată, permiţându-se accesul doar unui foarte mic număr de persoane. Fiecare cerere în parte, însoţită de un memoriu justificativ şi adeverinţele aferente, se analiza cu atenţie de către o comisie desemnată de autorităţi. Membrii comisiei erau schimbaţi la fiecare trei zile.
Muzeul fiind în intenţia organizatorilor săi mai mult un laborator de cercetare şi un spaţiu pentru experienţe, în final nu erau admişi decât antropologi, sociologi, psihologi, pedagogi, psihiatri, jurişti, câteodată scriitori şi niciodată ziarişti sau reporteri radio TV.
Fericiţii posesori ai autorizaţiei de intrare, ce trebuia reînoită zilnic, aveau posibilitatea să studieze îndeaproape şi să pună întrebări exponatelor vii ale muzeului. Dintre acestea amintim: escrocii, mincinoşii, şarlatanii, hoţii, secăturile, pungaşii, abjecţii, borfaşii, trădătorii, perfizii, lepădăturile, ticăloşii, meschinii, sforarii, perverşii, ariviştii, ipocriţii, gogomanii, ignoranţii, proştii, fudulii, depravaţii, falşii moralişti, infamii, sperjurii, blegii, impostorii, plagiatorii, încrezuţii, naivii, huliganii, misticii, ranchiunoşii, neciopliţii, aroganţii, vulgarii, credulii, neîncrezătorii, avarii, bădăranii, mişeii, îngâmfaţii, recalcitranţii, gangsterii, provocatorii, scârbavnicii…
(în Almanah Anticipaţia ‘90, p. 117)