Municipalitatea a inaugurat Loc de joacă modern pentru copiii din zona „Cina”


Vacanța a sosit cu vești cât se poate de bune pentru copiii din zona „Cina” a cartierului Ostroveni. Marți, la orele prânzului, în prezența a zeci de micuți, părinți și bunici, primarul Mircia Gutău și alți reprezentanți ai Primăriei Râmnicului au inaugurat lucrările de modernizare ale locului de joacă din acea zonă. Lucrările s-au întins pe o perioadă de câteva săptămâni, acestea fiind derulate într-un interval relativ scurt de timp; aspect care nu a putut decât să îi mulțumească pe micuți, părinți și bunici, accesul copiilor fiind permis din nou în spațiul special construit pentru ei într-un timp cât se poate de rezonabil.

800 de metri pătrați doar pentru copii!

Prin intermediul comunicatului de presă dat publicității, reprezentanții Primăriei Râmnicului oferă mai multe informații pe marginea acestui subiect: „Spaţiul a fost modernizat pe o suprafaţă de 800 metri pătrați prin refacerea stratului suport pe care sunt amplasate echipamentele de joacă, amplasarea de echipamente noi şi moderne – un balansoar, un element pe arc, un complex de joacă (păstrându-se, totodată, echipamentele de joacă aflate într-o stare bună) – precum şi montarea de grilaje de protecţie a copacilor, cu sau fără şezut. Cu această ocazie, edilul-şef a apreciat calităţile deosebite ale spaţiului de joacă din zona «Cina», considerându-l unul din cele mai moderne din ţară, a amintit că primele locuri de joacă moderne au fost realizate în municipiu în timpul primului său mandat de primar, a promis că fiecare cartier din oraş va avea un astfel de loc joacă în viitorul apropiat şi şi-a arătat mulţumirea şi convingerea că locuitorii oraşului ştiu să aprecieze şi să păstreze lucrurile de calitate”.