Moş Crăciun adus de deputat!


costi_radulescu_mos_craciun1• Copii din Ocnele Mari, Băile Govora şi Mihăeşti au primit cadouri de la Constantin Rădulescu

Ieri, 17 decembrie, tânărul deputat Constantin Rădulescu, însoţit de membri ai organizaţiei TSD Vâlcea, dar şi de oameni care l-au ajutat în campania electorală a vizitat preşcolarii din grădiniţele Ocniţa, Măgura, Buleta, şi Gătejeşti. Parlamentarul vâlcean a format un fel de „caravană a lui Moş Crăciun” în colegiul în care a obţinut un mandat de deputat. Costi, împreuna cu tinerii care l-au însoţit, a cântat cu cei mici, le-a ascultat poeziile şi le-a vorbit despre bucuria de a dărui şi de a primi. Fiecare copil a primit un pachet substanţial conţinând dulciuri, răcoritoare şi fructe. „M-am simţit minunat alături de cei mici. Îi voi vizita cât pot de des. Sunt un om de cuvânt şi aşa cum am spus nu mă schimb. Le-am făcut cadouri copiilor din tot sufletul meu şi am ţinut ca lângă mine să fie prezenţi mai mulţi colegi de ai mei pentru că vreau să implic în astfel de acţiuni cât mai mulţi oameni. Până la finalul anului vom mai face surprize şi altor oameni pentru că am cunoscut foarte multe familii care au nevoie de sprijin şi vor beneficia de ajutorul meu şi al prietenilor mei. Mai multe amănunte vă voi da la momentul oportun. Mulţumesc presei locale pentru faptul că se implică în viaţa comunităţilor locale, semnalând situaţiile în care autorităţile şi politicienii trebuie să intervină pentru a ajuta!”, a declarat tânărul deputat Rădulescu.