Morții Revoluției vorbesc

• Dialoguri (im)posibile
 

Măcar din an în an, în vraja amin­tirilor, să ne amintim și de EI: tinerii uciși în Decembrie ‘89. Stau de două­zeci și doi de ani în câte-o groapă strâmtă și rece.

FIE că părinții și toți cei dragi îi pomenesc și astăzi, cu dor și iubire, pe Ștefan, Vladimir, Lina, Mircea, Marin, Virgil-Sorin, Dorina-Valeta, Dio­nisie, George, Costache-Constan­tin, Werner, Ion Cristian, Mihai, Dumi­tru, Georgeta, Adriana, Florin, Aure­lian, Robert-Loran, Romeo, Antal, Maria-Zoe, Marius-Gabriel, Radu-Viorel, Dorina-Violeta, Filica, Florina-Octavia sau Dănuț;

FIE că în catalog erau trecuți Dănuț-Viorel, Călin, Constantin, Nicu-Ioan, Vinerian, Rodica, Puiu, Dumitru, Eugen, Gabriel-Ilarion, Maria, Cătă­lina, Marioara, Emeric, Daniela, Ilie, Robert-Paul, Cosmin-Crișan, Măria, Alexandru, Traian, Toma, Marian-Aurel, Magdalena sau Ionel;

FIE că pe cruci sunt scrise nu­mele lor sau timpul le-a șters pe unele: Vasile, Mihai, George-Eduard, Ion, Petre, Dragoș-Emil, Istvan, Do­rin, Petru-Iacob, Lorent, Stelian, Va­nia, Eugen, Leonte, Petrișor, Titu, Gabriel, Octavian, Dumitru-Cornel, Filip-Iosif, Reinhard-Wilhelm, Lajos, Emanoil-Victor, Danny, Andrei, Karol, Reimand, Liviu-Iulian, Mioara-Luiza, Parasca, Stănică sau Dominic…

România profundă, poporul ro­mân nu i-a uitat. Ați fost, dragii noștri, niște „oșteni” buni, pentru care viața n-a contat, n-a fost mai scumpă decât libertatea noastră. D-aia îndrăznesc să vă trezesc pentru câteva minute din somnul cel adânc pentru o întrebare simplă, banală: „Dacă s-ar da roata timpului înapoi cu 22 de ani și ați vedea cum arată ȚARA astăzi, ați ieși din nou în stradă, cu piepturile goale, în fața plumbilor de foc?”

*

MIRCEA: Groapa asta e destul de rece. E tare frig pe aici. Nopțile și zilele sunt friguroase. Aș vrea să dorm sub stele… Azi, când mă stri­gați, răsăritul se amână. Se apropie ziua noastră cea neagră. E 22! Se aud și azi dangăne de clopote. Și trâmbițe de groază: Foc! Și am căzut. Îmi amintesc de vorbele poetului, care a căzut tot într-un decembrie. Îl parafrazez, dacă îmi permit cititorii voștri: „Pasarea cu clonț de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasarea cu clonț de rubin./ Iar mâine/ Puii pasării cu clonț de rubin/ Ciugu­lind prin țărână/ Vor găsi poate/ ur­mele faptelor mele/ Care vor rămâne ca o amintire frumoasă…”

Nu, nu vreau să mă întorc în viață nici pentru câteva clipe. Cum spu­neam, aș vrea să dorm sub stele…

PETRIȘOR: De-aș primi viața înapoi tot cu pieptul gol m-aș afla în primele rânduri pentru libertate. Cu o condiție: să vină în mijlocul nostru, în fața armelor cu foc, Ion Iliescu și tovarășii lui care au „făcut” revoluția în fața camerelor de luat vederi din Palatul Televiziunii Române. Ca mulți alți falși revoluționari. Care, apoi, au confiscat jertfa noastră.

TRAIAN: M-am aruncat orbește în luptă. Nu știam atunci că peste ca­davrele noastre vor călca niște netreb­nici, care și-au bătut joc de țară și de libertatea câștigată de noi prin jertfa supremă. Dacă aș lua lupta de la capăt? Da! Cu arma în mână, ca să-i alung pe detractori și pe profanatorii mormintelor noastre.

MARIUS-ALFRED: A fost o ne­bu­nie pe care n-o regret. Dacă roata timpului s-ar da înapoi măcar pentru o zi, aș merge în Parlament și de la înalta tribună pusă la dispoziția reprezentanților poporului român, doar aceste vorbe le-aș spune unor adormiți și vânduți pe câțiva arginți: „Treziți-vă! România moare, poporul suferă. Aduceți-vă aminte de sacrificiul nostru.”

MARIN: Nu vreau să mă trezesc din somnul  cel veșnic. Pentru ce? Să-mi văd părinții, bătrâni și gărboviți, înotând în lipsuri?  Să văd moartea cum umbă lejeră prin spitalele României? Să dau nas în nas cu cei care au tras în noi și care ne fac astăzi cu tifla spunând că am fost niște proști, niște naivi? Lăsați-mă în grija Domnului ceresc!

CĂLIN: Aici, m-am săturat de singurătate, când eram în viață mă săturasem de frig, foame și umilințe. Mă îngrozesc s-ajung iar, chiar pentru o zi, în România mea, pentru liberta­tea căreia am renunțat la viață. Sărmanii de-atunci sunt și sărmanii de azi. Atunci se sculau cu noaptea-n cap s-ajungă la timp la coadă, în hală,  întrebându-se. „Oare, vor băga ceva carne?”  Cu gândul la ziua de mâine, as­tăzi se întreabă: „Ne mai dau ăștia aju­toare, luna asta?” Adică o pâine și-un kil de zahăr pentru traiul de fiecare zi.

LINA: S-o iau de la capăt? Ca să scuipe din nou îmbuibații cu inimi de piatră pe sângele meu? Vreau să dorm liniștită, mi-am făcut odată datoria pentru libertatea țării mele. Hoții aceștia au fost în stare să ne fure chiar jertfa noastră. Sunt con­vin­să că vor fi judecați, până la urmă, de Tribunalul iadului. Nu vor scăpa ne­pe­depsiți!

MĂRIA: Mi-e dragă jertfa mea pen­tru că am arătat lumii întregi că libertatea se cucerește doar prin curaj. Nu tânjesc după viața pe care o duc, azi, milioane de români. Mai bine în pământ – erou, decât să fiu sclavă sau cerșetoare prin Franța, Spania sau Italia. Mi-am dat viața pentru li­ber­tate și un trai demn, aș da-o și a doua oară, cu condiția să învie Emi­nescu. Ca Luceafărul românilor să-l trezească din mormânt pe Cavalerul drep­tății: „Unde ești tu Țepeș, Doamne?…”

GHEORGHE: „Foc!” ordonă gradatul cu glas spart. Și viețile ne-au fost luate în schimbul libertății. Să revin pe pământ, ca să ies în stradă, din nou, pentru drepturile câștigate prin vărsare de sânge? Nu vedeți rân­jetul ucigașilor? A dat seamă gradatul acela că a ordonat să  se tragă în noi? Puteam să fug, dar n-aș fugi nici a doua oară. Am ignorat sfaturile părin­ților, dar și a doua oară le-aș ignora, deși viața lor a fost ucisă odată cu a noastră. Domnilor călăi și domnilor miliardari cocoțați pe mardăre de euroi și dolari! Nu uitați că libertatea, dar nu  pe cea de a vă îmbogăți voi peste noapte, noi am cucerit-o. Cu sânge! Merităm, măcar, o lumânare…

DIONISIE: A muri pentru libertate înseamnă a te naște neîncetat. În inimile românilor curați la suflet noi știm că suntem încă vii. Cei de-atunci, de pe baricade, care au rămas neatinși de gloanțe, Dumnezeu i-a aju­tat să mai facă un popas prin viață.  Fraților de luptă, să nu vă lăsați învinși de impostorii revoluției noastre, să luptați  împotriva oricărui șarlatan în numele jerfei noastre supreme. Focul nu s-a stins!

CONSTANTIN: Un plumb m-a izbit drept în frunte. Și un înger s-a pogorât asupre mea și mi-a șoptit: „Uite, viteazule, libertatea! Vine pe aripi de moarte.” Și am adormit liniștit. Să revin pe pământ? Vrei să trăiesc iarăși povara lipsurilor și coșmarul vieții fără speranță?!

Românie, te iubim! Scapă-i, Doamne, pe români de limbricii care au pătruns în intestinele țării și o devorează pe dinăuntruI. „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani…”