Mort prin spânzurare, adus la Spitalul Brezoi


În week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, a fost adus la Spitalul Orășenesc Brezoi, pentru efectuarea necropsiei, trupul unui bărbat, găsit spânzurat în zona Voineasa. Potrivit datelor furnizate de către dr. Vasile Cerbu (foto), managerul unității medicale, bărbatul avea 50 de ani, era din Maramureș și muncea ca drujbist la o societate din zonă. A fost găsit spânzurat.

Medicala, arhiplină

Week-end-ul a adus pacienți pe bandă rulantă la spital, fapt pentru care, cât de curând, la secția Medicală vor sta și câte doi într-un pat.
„Am avut două zile de foc: urgențe peste urgențe. Au predominat, în cazul copiilor, virozele acute respiratorii. Practic, copiii tușeau până când ajungeau să vomite. La adulți, nota obișnuită. Fel de fel de probleme, de afecțiuni, au neglijat bolile și au ajuns la Urgențe. Cred că, în cel mai scurt timp, secția Medicală va fi arhiplină, cu câte doi pacienți într-un pat”, a declarat, pentru ziarul nostru, dr. Vasile Cerbu.
La Pediatrie, lucrurile mai pot fi ținute în frâu, în condițiile în care copiii sunt trimiși acasă cu tratament.