Moment de bilanț la Școala gimnazială nr. 5


În cadrul Școlii gimnaziale nr. 5 din Râmnicu Vâlcea se editează, spre satisfacția părinților și a cadrelor didactice, două publicații. Este vorba de RECREAȚIA – revistă a elevilor și LUDOTECA – revistă semestrială a elevilor. Respectul tinerilor față de munca fizică și intelectuală, reușita elevilor la examenele de bilanț, succesele lor la concursurile și olimpiadele școlare – toate acestea reprezintă realizări remarcabile ale școlii.

„Contabilitatea” fiecărui an dezvăluie un număr important de activități metodice

Se obișnuiește ca, la încheierea fiecărui an școlar, să se întocmească rapoarte de analiză a activității desfășurate. Cu alte cuvinte, „E o vreme / Când trebuie să tragem / O linie neagră sub noi / Și să facem socoteala…” (Marin Sorescu). Și „contabilitatea” fiecărui an dezvăluie un număr important de activități metodice, activități extracurriculare, publicații, simpozioane, concursuri, diplome. Niciodată, însă, nu pot fi contabilizate orele dedicate de profesor proiectării tuturor activităților (1 + 1 + 1 + ?), orele necesare pentru elaborarea itemilor unei probe de evaluare curentă sau zilele dedicate pregătirii subiectelor propuse pentru un concurs (1 + 1 + 1 + ?), săptămânile și anii dăruiți pregătirii elevilor capabili de performanță sau elevilor cu nevoi speciale (1 + 1 + 1 + … ∞).
Se pot contabiliza orele din norma cadrului didactic, dar nu se poate contabiliza impalpabilul de ordin sufletesc implicat în profesia didactică. Cu toate acestea, oamenii școlii nu pot fi întotdeauna pe placul publicului gata să sancționeze orice mișcare ce depășește capacitatea lui de înțelegere. Publicul solicită rezultate imediate, pe termen scurt, performanțe la minut, succese obținute aproape peste noapte.

Învățământul nu este un domeniu cu efect imediat!

Rezultatele, în ciuda tuturor victoriilor de moment, se pot sesiza în timp și cele mai mari realizări ale unei școli sunt oamenii pe care i-a format: elevii care își continuă studiile în liceele de prestigiu, apoi în unitățile de învățământ superior și care, mai târziu, iau parte la viața societății ca tineri onești, serioși, pasionați. Fiecare cadru didactic se simte împlinit când foștii elevi sunt apreciați ca profesioniști, dar, înainte de toate, când acestora le este recunoscută calitatea de om, pe care au început să și-o formeze în școală. Acela este un semn că discipolii au intrat în ordinea vieţii şi în armonia lumii.