Modificări legislative în folosul întreprinzătorilor


Deputatul Daniela Oteşanu (foto) ne-a relatat că, recent, Parlamentul a votat o modificare legislativă care va uşura considerabil activitatea întreprinzătorilor autohtoni, permiţând flexibilizarea afacerilor acestora. Este vorba despre Legea nr. 163 din 10 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
„Cea mai importantă prevedere a acestui act normativ se referă la faptul că agenţii economici vor putea să încaseze trimestrial dividendele din profitul realizat de societăţile comerciale în care sunt asociaţi sau acţionari. Până acum, dividendele se încasau numai după întocmirea şi aprobarea situaţiilor financiare anuale, aşa cum era stabilit anterior prin lege. Apariţia Legii 163/2018 va avea efecte pozitive, atât pentru creşterea economică generală a ţării, cât şi pentru românii care investesc în afaceri. Pe de o parte, întreprinzătorii vor putea să beneficieze mult mai lesnicios de eforturile depuse în scopul dezvoltării propriilor afaceri, iar profitul obţinut va putea fi judicios folosit, şi chiar reinvestit. Pe de altă parte, în urma modificărilor legislative operate, va avea de câştigat automat şi statul, prin încasarea impozitului pe dividende în cursul anului fiscal. În acest fel, se va reuşi creşterea procentului veniturilor colectate la bugetul naţional. Nu în ultimul rând, economia naţională va avea de câştigat de pe urma aplicării Legii 163/2018, prin posibilitatea rulajului acestor sume trimestrial în circuitul economic, dar şi prin utilizarea în număr însemnat al lichidităţilor existente. Sunt convinsă că noul act normativ îşi va atinge obiectivele fixate, respectiv flexibilizarea cadrului legal al funcţionării mediului de afaceri, precum şi sprijinirea întreprinzătorilor de a derula afaceri transparente şi de a folosi în mod constructiv roadele muncii lor”, a afirmat parlamentarul social-democrat vâlcean.