Modernizări în interesul horezenilor


Așa cum am mai informat, orașul Horezu va avea, începând cu acest an, o piață agroalimentară modernă. Aceasta va fi dotată cu standuri pentru produsele lactate, carne, peşte şi legume, cu frigidere şi hală de sortare.
„Noua piață face parte dintr-un proiect aflat pe agenda mea încă din primul an de mandat, deşi consilierii PNL s-au opus acestui proiect. Vom avea la Horezu o piaţă modernă cu spaţii de depozitare a mărfurilor, spaţiu climatizat, boxe pentru carne şi lactate dotate cu vitrine frigorifice. În Horezu sunt hipermaketuri şi supermarketuri, dar trebuie gândit ca producătorul horezean să fie sprijinit şi ajutat. Noua piaţă se va adresa produselor autohtone 7 zile din 7, într-un spaţiu modern şi civilizat respectând toate normele de igienă şi sănătate”, declară Nicolae Sărdărescu (foto), primarul orașului.
Edilul social-democrat spune că proiectul parcării adiacente pieţei va avea un număr mare de locuri, astfel că autovehiculele vor beneficia de condiţii normale, fără să impieteze circulaţia în zonă. „Practic, strada Mircea cel Bătrân, noul pod şi piaţa sunt proiecte care vor da valoare, modernitate şi frumuseţe oraşului”, a mai spus edilul Sărdărescu.